Actualitate
Moscova: Ucraina se îndreaptă spre "catastrofă"
UPDATE: Moscova consideră că operaţiunea militară de la Slaviansk duce Ucraina spre "catastrofă"
Armata ucraineană a lansat vineri dimineaţa o vastă operaţiune militară împotriva oraşului separatist prorus Slaviansk, au declarat rebelii. Doi militari ucraineni au fost ucişi, în timp ce două elicoptere MI-24 au fost doborâte cu lansatoare de rachete portabile în apropiere de Slaviansk, bastionul insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei, a anunţat Ministerul Apărării. Rusia apreciază că această decizie duce Ucraina spre "catastrofă".
"Folosirea forţei militare împotriva propriului popor duce Ucraina spre o catastrofă", a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de AFP.