Actualitate
Se prelungeşte termenul pentru depunerea declarațiilor anuale de venit
Termenul pentru depunerea declarațiilor anuale de venit pentru persoanele fizice se prelungește cu o zi. Ce alte declaraţii trebuie depuse?
Persoanele fizice pot depune declaraţia anuală de venit până luni, 26 mai, în condițiile în care termenul prevăzut în Codul Fiscal - 25 mai - cade într-o zi nelucrătoare (duminică).
Potrivit calendarului obligațiilor fiscale pentru luna mai 2014, până la data menționată persoanele fizice care obțin venituri supuse declarării trebuie să depună declarațiile anuale privind veniturile realizate pe anul anterior (formular 200 pentru venituri realizate în România, respectiv formular 201 pentru venituri realizate din străinătate), iar persoanele fizice care obțin venituri din activități independente, care în anul anterior au realizat pierderi/ care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal/ cele care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior, trebuie să depună odată cu declarația privind venitul realizat și declarația privind venitul estimat/ norma de venit (formular 220 pentru cei care desfășoară activitate individual, respectiv formular 223 pentru asocieri).
De asemenea, persoanele fizice care obțin venituri din activități agricole trebuie să depună depună declarația 221 pentru anul în curs, iar persoanele fizice care au realizat în anul 2013 venituri din salarii și asimilate salariilor pot depune formularul 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual și deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ”.