monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Izvoarele urâtului care nu ”spală” imaginea oraşului

O parte din cele 15 fântâni arteziene din oraş sunt degradate, sparte, vechi şi funcţionale doar parţial. Majoritatea celor cu probleme sunt în centrul oraşului.

Fantana arteziana de la CEC Bank

Fântânile arteziene din oraş au pornit în urmă cu câteva săptămâni, dar o parte din ele arată dezolant. Pe lângă faptul că sunt ciobite şi cu vopseaua de pe fundul bazinului degradată, acestea sunt amplasate în zone intens circulate, cum ar fi centru şi gară. Astfel, pot fi văzute în toată “splendoarea” lor de toţi cei care ajung în Cluj cu trenul şi de turiştii care vizitează centrul oraşului.

Una dintre fântânile degradate şi care strică imaginea oraşului este cea din Piaţa Mihai Viteazu. Nu a mai beneficiat de lucrări serioase de modernizare de ani buni, dovada clară fiind bordurile sparte pe alocuri şi vopseaua murdară şi degradată de pe fundul bazinului.


O altă fântână care nu face cinste oraşului este cea de lângă Prefectură, din faţa CEC Bank. Din borduri lipsesc bucăţi mari, asfaltul din jurul ei este degradat, iar fundul bazinului este crăpat şi murdar. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat că în cazul acestei fântâni se impun lucrări de reparaţii, printre care şi placarea bazinului cu marmură, pe o suprafaţă de aproximativ 5 mp, ocazie cu care se va reface şi izolaţia bazinului.

Nici fântâna arteziană din Piaţa Gării nu se află într-o stare foarte bună, deşi a fost cosmetizată cu vopsea albastră la borduri.


Fântâna din Piaţa Unirii, în reparaţii eterne

Un caz aparte îl reprezintă fântâna din Piaţa Unirii care a fost reparată aproape în fiecare an din momentul în care a fost inaugurată, în anul 2009. În prezent, fântâna arată jalnic, este spartă şi o parte din ţâşnitoare sunt stricate şi nu mai funcţionează.

Costul realizării fântânii fost de 1 milion lei şi la doi ani după inaugurare, structura din piatră s-a deteriorat astfel că a fost nevoie de lucrări de intervenţie care au costat 30.000 lei. Reparaţiile au fost realizate de Iridium, firma care a construit fântâna.


Un an mai târziu, în vara lui 2012, fântâna s-a crăpat în două locuri şi a fost oprită. Atunci au fost realizate câteva lucrări de reparaţii, din bani publici. 

Anul trecut, Primăria a organizat o licitaţie pentru repararea fântânii din cauză că Iridium a intrat în insolvenţă şi nu a mai putut respecta prevederile din contract şi anume remedierea eventualelor defecţiuni apărute pe parcurs. În 2013, a fost încheiat un contract în valoare de aproximativ 240.000 lei.


La un an după licitaţia din 2013, Primăria Cluj-Napoca a organizat o altă licitaţie, tot pentru executarea lucrărilor de reparaţii la fântână, urmând ca în acest an să fie demarate, din nou, lucrările de reparare a fântânii.

15 fântâni arteziene în tot oraşul

În total, în Cluj-Napoca sunt 14 fântâni arteziene: în Parcul Central, în faţa Prefecturii, în Piaţa Avram Iancu, în Piaţa Mihai Viteazu, în parcul de joacă de lângă Cluj Arena, lângă Complexul Minerva, lângă Complexul Union, în Piaţa Gării, în spatele bisericii Sf. Petru din Mărăşti, pe bulevardul Eroilor, în Piaţa Unirii, în Parcul Rozelor, în Parcul Tulcea şi în Parcul Farmec.


Întreţinerea fântânilor şi flăcărilor veşnice costă aproape 500.000 lei

Potrivit reprezentanţilor Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei, în acest an a avut loc procedura de achiziţie a serviciilor de reparare, întreţinere şi supraveghere a fântânilor arteziene, a cişmelelor şi a flăcărilor veşnice. A fost desemnată câştigătoare firma SC Servinstal Import-Export SRL, cu o ofertă de 478.975 lei. Acordul cadru a fost semnat în 26 martie pentru o perioadă de doi ani.