monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Adio, miros de urină la gară! Cele două pasaje se vor uni şi vor avea scări rulante

Pasajul de la gară care ajunsese o ruină în ultimii ani şi mirosul de urină făcea aproape imposibilă folosirea acestuia. Nu a mai fost reparat din 1987.

Pasaj subteran gara

Primarul Emil Boc a anunţat miercuri că pasajul subteran de la gară va fi modernizat, iar la sfârşitul lunii iulie lucrările vor fi gata. „Prima dată se va moderniza şi repara pasajul de la gară, din vecinătatea fântânii arteziene. Acesta nu a mai fost modernizat de la crearea lui în 1987 pentru a-l putea reda populaţiei în condiţii decente şi normale. Este o lucrare care va fi terminată la sfârşitul lunii iulie, deci, în august, aici în mod normal ar trebui să se circule decent şi modernizat. Lucrările costă în jur de 400.000 lei”, a declarat Boc.

După ce acest pasaj va fi reparat, va fi unit cu cel care se află în proprietatea gării astfel încât accesul pietonilor la staţiile de autobuz şi tramvai fie mutat în subteran. “Avem în licitaţie, partea a doua a modernizării pasajului şi anume conectarea acestuia care este în proprietatea gării astfel încât cetăţenii să poată circula în subteran la autobuze şi tramvai fără să mai fie nevoiţi să apeleze la deplasarea de suprafaţă. Acest proiect fiind în licitaţie, vom şti exact după aceea cât va costa”, a mai spus Boc.


Viceprimarul Gheorghe Şurubaru a precizat că pasajul va putea fi prevăzut cu scări rulante.