monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Oprişan: N-am făcut nicio cerere de amânare în dosarul de la Cluj. Vreau să îmi arăt nevinovăţia

sursa foto: monitorulvn.ro

Preşedintele CJ Vrancea, vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, susţine că nu a făcut nici măcar o cerere de amânare în dosarul de la Cluj, precizând că interesul său este de a-şi demonstra nevinovăţia şi nu de a tergiversa procesul, "aşa cum susţin reprezentanţii PDL şi DNA".

"Sunt primul interesat în demonstrarea nevinovăţiei mele, nu în tergiversarea dosarului de la Cluj. Ca urmare a faptului că DNA a sesizat inspecţia judiciară în legătură cu dosarul de la Judecătoria Cluj-Napoca, în care am calitatea de inculpat, doresc să fac câteva precizări, pentru o corectă informare a opiniei publice. Am afirmat, şi continui să afirm, că în acest dosar, eminamente politic, am interesul să îmi demonstrez nevinovăţia şi nu sunt nici o secundă interesat de tergiversarea cauzei sau de prescrierea faptelor, aşa cum s-a specificat!", se arată într-un comunicat remis joi de Oprişan.

El subliniază că "dacă acest dosar s-a prelungit timp de 8 ani de zile, acest fapt s-a datorat, în exclusivitate, excesului de zel al procurorilor DNA care au solicitat, de mai multe ori, strămutarea dosarului de la o instanţă la alta".


"Şi sunt surprins că doamna procuror-şef Laura Codruţa Kovesi nu are cunoştinţă de aceste chestiuni. De asemenea, cred că DNA uită să menţioneze problemele grave ale sistemului juridic din România pe care le dezbat, ori de câte ori au ocazia, magistraţii şi asociaţiile profesionale ale acestora. Altfel, nu s-ar uita faptul că magistraţii judecători au sute de dosare în lucru şi, ca urmare a acestui fapt, actul de justiţie nu poate fi săvârşit cu celeritate, presa consemnând, de altfel, solicitările magistraţilor de a fi degrevaţi de alte dosare atunci când au spre soluţionare cauze complexe. Nu în ultimul rând, doresc să vorbesc şi despre conotaţia politică a dosarului meu şi cum eu consider o «coincidenţă» faptul că, în urmă cu doar câteva zile, europarlamentarul PDL Monica Macovei a vorbit despre dosarul meu la un post de televiziune, iar la o diferenţă de câteva zile procurorul şef al DNA hotărăşte să sesizeze inspecţia judiciară a CSM pe motiv că această cauză, al cărei subiect sunt, ar fi fost tergiversată", se arată în comunicat.

El adaugă că este "evident că un demers care ţine strict de activitatea internă a unei instituţii, precum DNA, şi care nu este de interes public cel puţin până la soluţionarea de către CSM, a fost totuşi scos în spaţiul public, ceea ce nu poate fi interpretat, fără niciun dubiu, decât ca o formă de presiune asupra magistraţilor Judecătoriei Cluj-Napoca".


"Şi asta în condiţiile în care comunicatul DNA nu face referire la sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru toate dosarele aflate de mai mulţi ani pe rolul instanţelor de judecată, aşa cum ar fi fost normal şi corect. Consider existenţa DNA benefică, la fel cum consider că funcţionarea independentă a justiţiei este benefică, numai că sub această umbrelă, anumiţi oameni politici cu influenţă în zona justiţiei, nu au făcut altceva decât să facă dosare politice şi să dea ordin parchetelor să urmărească oamenii politici şi nu fapte. Afirm cu tărie că în acest dosar care durează de opt ani de zile, eu, Marian Oprişan, nu am făcut nici măcar o cerere de amânare! Faptul că acum se încearcă insinuarea ideii că acest dosar este tergiversat pentru a-mi folosi mie, nu face altceva decât să servească încă o dată intereselor politice ale PDL şi altor formaţiuni de dreapta care speră, încă o dată, să îi manipuleze pe cetăţenii acestei ţări folosind tema anticorupţiei. Aşa cum am mai spus, interesul meu este acela de a-mi demonstra nevinovăţia şi nu de a tergiversa procesul, aşa cum susţin reprezentanţii PDL şi DNA", afirmă Marian Oprişan.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat, joi, Inspecţia Judiciară din CSM cu privire la posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţii clujeni care judecă dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan.


Surse oficiale din cadrul DNA au precizat că DNA solicită efectuarea verificărilor cu privire la faptul că, deşi Oprişan a fost trimis în judecată în iunie 2006, dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals nu a fost soluţionat nici până în prezent.

Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au confirmat că sesizarea a fost înregistrată joi, urmând a fi făcute verificări prealabile pentru a se vedea dacă există indicii privind posibile abateri disciplinare.


Ulterior, DNA a precizat că dosarul în care este vizat Marian Oprişan se află de 1.263 de zile pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, acordându-se 29 de termene.

"Dosarul cauzei se află de la data 2.12.2010 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca. De atunci, au fost acordate 29 termene de judecată. Pe parcursul celor aproximativ 4 ani de când dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, însumând 1.263 zile, s-au acordat termene de la 49 zile, 56 zile şi chiar de 105 zile de amânare de la un termen la altul", arată DNA.


Potrivit sursei citate, pe parcursul celor 1.263 zile, judecătorul fondului nu a dispus nicio măsură pentru a judeca cu celeritate, deşi cunoaşte că dosarul cauzei este pe rolul instanţelor de judecată de peste opt ani, din care patru ani la Judecătoria Cluj-Napoca.