Actualitate
Primarul Emil Boc, mai bogat, cei doi viceprimari, mai săraci şi cu datorii la bănci
Aleşii locali, începând cu primarul şi terminând cu consilierii locali, şi-au depus declaraţiile de avere pe anul 2013.
Primarul Emil Boc, cei doi viceprimari, Anna Horvath şi Gheorghe Şurubaru şi-au depus declaraţiile de avere pe anul 2013. Faţă de anul 2012, potrivit declaraţiei de avere, Emil Boc a dobândit, în 2013, prin moştenire, două terenuri, patru suprafeţe de păduri şi trei fânaţe. La capitolul imobile, primarul are acelaşi apartament din Cluj-Napoca, dobândit prin cumpărare, în 1995, fiind proprietar împreună cu soţia. Anul trecut, a moştenit o casă plus o cabană din lemn în Răchiţele, din care deţine o cotă parte, conform certificatului de moştenitor. Primarul conduce acelaşi autoturism Peugeot, an fabricaţie 2007, dobândit prin cumpărare.
Bani mai mulţi în conturi bancare
La capitolul conturi bancare, Boc are nouă depozite bancare, trei dintre acestea fiind moştenite, el deţinând doar o cotă parte. Cel mai mare cont bancar este în valoare de peste 200.000 lei, urmat de unul de 60.000 lei, altul de 54.000 lei. De asemenea, primarul mai deţine şi conturi cu sume mai mici, respectiv 5.800 lei, 7.100 lei, 6.000 lei şi carduri la mai multe bănci, în valoare totală de aproximativ 32.000 lei. Suma totală din depozite bancare, fără cota parte din moştenire, este de aproximativ 372.000 lei.
Comparativ cu declaraţia de avere de anul trecut, sumele păstrate în depozite bancare au crescut faţă de anul 2012 cu aproximativ 57.000 lei.
În anul 2013, primarul a câştigat 52.400 lei din salariul de primar şi 23.800 din salariul de profesor la Universitatea Babeş Bolyai.
Anna Horvath, mai săracă şi cu credit la bancă
Viceprimarul Anna Horvath are aceleaşi două terenuri: unul intravilan în Cluj-Napoca şi unul extravilan din care deţine cotă parte şi o casă de locuit. Conduce acelaşi autoturism Dacia Logan, an fabricaţie 2005.
La capitolul conturi şi depozite în bănci, este mai săracă decât în anul precedent. Potrivit declaraţiei de avere depusă anul acesta, în 2013 avea un fond de investiţii de 40.000 lei la Raiffeisen Banca pentru Locuinţe şi un fond de pensii de 30.000 lei. În 2012, conform declaraţiei de avere depusă anul trecut, viceprimarul UDMR avea şi un depozit bancar de 9.000 euro, la OTP Bank, fondul de investiţii la Raiffeisen Banca pentru Locuinţe era de 60.000 lei, iar fondul de pensii era de 22.000 lei. De asemenea, la Raiffeisen Bank, Anna Horvath avea un cont de 1.100 lei.
Faţă de anul trecut, viceprimarul a contractat în 2013 un credit la Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, în valoare de 31.640 lei. Anul trecut, la capitolul cadouri, Anna Horvath a notat o bursă doctorală de 27.750 lei.
La capitolul salarii, viceprimarul a trecut în declaraţia de avere, 46.000 lei din salariul de la Primărie. În anul 2012, salariul său a fost de aproape 27.000 lei plus un salariu de 18.450 lei de la UDMR.
Gheorghe Şurubaru, avere aproape la fel
Viceprimarul Gheorghe Şurubaru, la fel ca şi în anul precedent, nu are niciun teren, are aceleaşi două apartamente în Cluj-Napoca şi două autoturisme: o Dacia 1310, an fabricaţie 1998 şi un Audi A4, an fabricaţie 2004.
La capitolul depozite şi conturi bancare, Şurubaru deţine trei conturi în valoare totală de 76.500 lei, din care un cont în valoare de 71.000 lei este o moştenire şi deţine ¼ din acesta, plus un fond de pensii private în valoare de 15.000 lei. Comparativ cu anul precedent, veniturile viceprimarului sunt aproximativ nemodificate.
Datoria de 50.000 euro în urma unui credit bancar se menţine şi în declaraţia actuală de avere.
În anul precedent, Şurubaru a încasat 5.000 lei diferenţe salariale de la Regionala CFR plus salariul de 46.000 lei de la Primărie la care se adaugă 3.600 lei din închirierea unui apartament, împreună cu soţia. Veniturile salariale au crescut în 2013 odată cu instalarea în funcţia de viceprimar, faţă de anul precedent, când Şurubaru a încasat 24.000 lei ca director la Regionala CFR plus 22.000 lei de la Primărie.