Actualitate
Pregătiţi pentru SCUMPIRI? Ce preţuri cresc de la 1 iulie
De marţi, 1 iulie, pe români îi aşteaptă o serie de scumpiri. Luna iulie vine însă şi cu o veste bună privind salariul minim.
Începând cu 1 iulie, o serie de servicii de vor scumpi, dar vestea bună este, totuşi, că salariul minim va creşte.
Astfel, salariul minim brut pe ţară va creşte din 1 iulie de la 850 de lei, cât este în prezent, la 900 de lei. Aceasta este a doua majorare din acest an. Prima a avut loc pe 1 ianuarie, când salariul minim brut a urcat de la 800 de lei la 850 de lei.
Pe de altă parte, preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 2,5% de la 1 iulie, iar cel pentru consumatorii industriali se va majora cu 1,5%, a anunţat Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Şi viitori conducători auto vor scoate mai mulţi bani din buzunar, odată cu scumpirea şcolilor de şoferi, din cauza unor schimbări legislative care limitează numărul de ore pe care instructorii le pot face pe zi.
Şi amenzile vor creşte, odată cu creşterea salariului minim, deoarece valoarea punctului de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut. Mai exact, un punct de amendă va valora 90 de lei de la 1 iulie, iar cea mai mică amendă va fi 180 lei.
Pentru cei care călătoresc în străinătate, e bine de ştiut că peste câteva zile vor scădea tarifele de roaming pentru călătoriile în UE, atât pentru utilizatorii de telefonie mobilă cât şi pentru cei de internet mobil. Scăderea va fi de 20-55%, în cazul utilizării planului tarifar de bază (Eurotarif).