monitorulcj.ro Menu
Actualitate

STENOGRAME. SCANDAL MONSTRU între soţii Uioreanu interceptat de SRI

La dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, există o interceptare a unei discuţii telefonice între preşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi soţia acestuia, deputatul PNL Cluj, Elena Uioreanu în care cei doi se ceartă ca la uşa cortului.

Deputatul PNL de Cluj Elena Uioreanu se ceartă cu fostul sot din cauza şefului de cabinet al acestuia, Răzvan Pop, care a fost dus la DNA şi anchetat în dosarul de corupţie "Fany", care a precedat arestarea lui Uioreanu, potrivit evz.ro.

Răzvan Pop a fost prins în flagrant în timp ce primea mită de la patronul firmei Fany, Ştefan Cadar, şi apoi a fost dus la audieri la sediul DNA. De frică să nu facă închisoare, le-a oferit procurorilor DNA celebra agendă cu şpăgile încasate de către şeful său şi naşul de cununie, Horea Uioreanu.


La DNA, Pop a declarat tot ce ştie despre plăţile pe care le făcea pentru familia Uioreanu. "Luam asupra mea din acei bani, sume ce erau necesare cheltuielilor preşedintelui. În acest sens arăt că, în mod uzual mă ocupam de gestionarea şi plata facturilor de întreţinere a locuinţei acestuia din Borhanci ..., creditarea firmei Elenei Uioreanu, SC Versatil SRL, de unde se plăteau apoi ratele la maşina luată pe firmă, un BMW X5, contabila, femeia ce îngrijea copilul celor doi şi taxele la stat", a declarat Pop, în faţa anchetatorilor. Suma lunară cu care era creditată firma Elenei Uioreanu era de 7.000 de lei.

Pe lângă toate acestea, după ce a fost aleasă deputat, Elena Uioreanu a cedat administrarea firmei lui Răzvan Pop. În stenogramă, Elena Uioreanu este foarte nervoasă pe Răzvan Pop, şi este îngrijorată că după divorţ nu mai avea bani că să plătească "creditul", adică rata la maşina BMW X5.


STENOGRAMĂ

31 martie 2013, ora 16.25.22


Elena: Da ... Ce am vrut să-ţi zic ... ai văzut Ziar de Cluj?

Uioreanu: Nu, nu am văzut, că nu mă uit pe ...


Elena: "Pop Răzvan, cercetat în cazul Fany, administrează afacerile lui Elena Uioreanu".

Uioreanu: Bun. Bă, acuma când încep chestiile astea ...


Elena: Acuma îi, cum să zic ..., în cascadă mă sună toţi de la presă.

Uioreanu: Ce anume?

Elena: Acuma în cascadă mă sună toţi. Ţi-am spus să îmi dai actele şi să-l schimb pe ăla din administrator ... şi să-mi văd de treabă.

Uioreanu: Bine. OK. Poţi să spui că erai în derulare oricum de făcut şi ...

Elena: Da ... Şi pe cine contează? Bagă un titlu din ăsta, mai contează ce scrie? Şi ce am declarat eu?

Uioreanu: Elena, acuma ...

Elena: Ce mai contează?

Uioreanu: Nu trebuie să ne asumăm ...

Elena: ... (?) fix în c.... vostru ... Ce să-mi asum? Eu n-am ce să-mi asum, mă ..., înţelegi?

Uioreanu: Da nu-i niciun c... No, bine!

Elena: N-am ce să-mi asum de la un idiot care se bucură că eu divorţez şi am de plătit credite. Că o să declar asta în presă, să şti!

Uioreanu: Bine dragă. OK. Fă ce vrei ...

Elena: Da. Exact asta o să declar ..., că acest Pop Răzvan s-a bucurat când am divorţat că nu o să-mi mai pot plăti creditul.

Uioreanu: Care credit?

Elena: Mă bagă pe mine ...? Care-l aveam faţă de tine ...

Uioreanu: Ah, faţă de mine ...

Elena: Aşa s-a exprimat ...

Uioreanu: Ok.

Elena: Da ..., bine ... Ce să-mi asum, mă? C ... altora?

Uioreanu: Asta e ... Calm, că nu se întâmplă nimic. Bine ...

Elena: Da ... bine ...

Uioreanu: Bine ... Şi...?

Elena Uioreanu închide nervoasă telefonul.