Actualitate
UPDATE: Numărul victimelor în accidentul de metrou din Moscova a ajuns la 20 morți și 100 de răniți
O garnitură a unui metroul a deraiat marți, 15 iulie 2014, în jurul orei 8.30 (7.30 ora României), la Moscova, accidentul soldându-se cu mai multe victime, morți și răniți, au anunţat serviciile de salvare.
UPDATE 16.30: 20 de morți și 100 de răniți în accidentul de metrou din Moscova
Numărul victimelor incidentului de metrou din Moscova a ajuns la 20 de morți și 100 de răniți potrivit viceprimarului capitalei ruse Piotr Biriukov, care a mai adăugat că acesta este una dintre cele mai grave catastrofe produse vreodată la metroul din capitala rusă.
"Nouăsprezece persoane au murit la locul accidentul, iar o victimă a decedat la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oleg Salagai, în timp ce bilanţul continuă să crească.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, 161 de persoane au fost rănite, dintre care 129 au fost spitalizate, iar 42 se află în stare gravă.
"Un eveniment tragic s-a produs la metrou. A avut loc un accident, au murit oameni", a reacţionat premierul rus Dmitri Medvedev, citat de agenţiile de presă, prezentând condoleanţe familiilor victimelor. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, care s-a deplasat la locul accidentului, a decretat o zi de doliu miercuri.
UPDATE 12.20: Bilanțul victimelor a ajuns la 5 morți și 90 de răniți
Numărul victimelor incidentului produs marți dimineață în metroul din Moscova a ajunsla cel puțin cinci morți și încă aproximativ 90 au fost rănite, dintre care 75 au fost spitalizate, a aunțat autoritățile municipale ruse, transmite Agerpres.
Mai devreme, purtătoarea de cuvânt a Departamentului pentru Sănătate al municipalității, Elina Nikolaeva, indicase că aproximativ 50 dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.
Mai mult de 100 de echipaje de ambulanțe acționează la locul incidentului produs ca urmare a frânării bruște a unui tren între stațiile 'Slavianski bulivar' ('Bulevardul slav') și 'Park Pobedî' ('Parcul Victoriei') în partea de est a orașului, ceea ce a condus la deraierea a trei vagoane, în unul dintre acestea peste 20 de persoane fiind blocate mai mult timp.
Potrivit unor surse din cadrul Ministerului pentru situații de Urgență, scăderea presiunii în rețeaua care alimentează cu electricitate metroul din Moscova a provocat o eroare în sistemul de semnalizare, ceea ce a condus la frânarea bruscă a unui tren.
------------------------------------------
Această ipoteză a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al Comisiei de anchetă de pe lângă Parchetul General al Rusiei, Vladimir Markin.
Accidentul s-a produs pe „linia albastră” a metroului din Moscova, către ora locală 8.30 (7.30, ora României), a precizat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat. „Există răniţ”, a adăugat instituţia, potrivit Mediafax.
Însă, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de salvare, citate de către agenţia Interfax, cel puţin o persoană a murit. „Potrivit unor date preliminare, o persoană a murit în urma accidentului, în apropiere de staţia Slavianski Bulevard”, a declarat această sursă.
Directorul Departamentului de Sănătate pentru Moscova Gheorghi Goluhov, a declarat pentru Interfax că cel puţin 50 de persoane au fost rănite.
Serviciile de salvare nu au putut să fie contactate imediat pentru a confirma acest bilanţ.