monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lecţie deschisă cu Ileana Pintilie

Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează mâine, de la ora 18, în cadrul programului „Lecţie deschisă”, conferinţa cu titlul „Dincolo de cortină.

 

Proiecte curatoriale din 1990-2010”, ce va fi susţinută de Ileana Pintilie. Profesor la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest Timişoara, Ileana Pintilie este şi unul dintre cei mai reputaţi curatori din România. Ea este autoarea a numeroase articole de critică de artă, a volumelor „Acţionismul în România în timpul comunismului” şi „Ştefan Bertalan. Drumuri la răscruce”.

„Lecţie deschisă” este un program de conferinţe care îşi propune să abordeze domeniul teoretic al artelor plastice, să surprindă interferenţa acestora cu celelalte arte, să prezinte ultimele cercetări în domeniul teoriei şi istoriei artei într-o manieră interactivă cu publicul participant.