Actualitate
Cum comentează Emil Boc controlul de la Cluj Arena
Primarul Emil Boc şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la controlul pe care l-a comandat premierul Victor Ponta la stadionul Cluj Arena.
Emil Boc consideră că respectivul control este unul politic în condiţiile în care se apropie campania electorală. “În calitate de prim ministru sunt bucuros că am putut, în vremuri grele, să sprijin construcţia a două arene importante din România: Arena Naţională cu 35 milioane euro şi Cluj Arena cu 14 milioane euro pentru a da un semnal că aceste stadioane sunt importante pentru sportul românesc şi pentru perspectiva aducerii în România a unor competiţii de talie internaţională. În privinţa Clujului, cred că este un model de cheltuire a banului public raportându-ne la calitate versus cost şi cred că acest lucru se poate observa de către oricine care se uită peste nişte hârtii prezentate public de către Consiliul Judeţean. Deci, din acest punct de vedere cred că Guvernul ar trebui să îl felicite pe Alin Tişe şi conducerea Consiliului Judeţean şi nu să îi şicaneze cu controale”, a declarat Emil Boc.
Întrebat de jurnalişti de ce crede că tocmai acum a fost trimis Corpul de Control să verifice situaţia de la stadion, Boc a spus că doar premierul Victor Ponta ştie care este motivul. “Întrebaţi-l pe Victor Ponta. Eu de unde să ştiu ce este în mintea lor?”, a precizat Boc.
De asemenea, întrebat ce consideră că va găsi Corpul de Control în urma verificărilor, fostul premier a precizat că nu vor descoperi altceva decât un stadion la standarde europene. „Acest lucru îl vede oricine, nu trebuie să vină de la Bucureşti. Puteau să se uite pe site-ul Consiliului Judeţean sau să ia datele şi să le vadă”, a spus Boc.
Fostul prim ministru a mai spus că este posibil ca acest control să fie un joc politic. “Este posibil şi acest lucru. Nu am toate datele să mă pronunţ în acest sens, dar e evident puţin straniu că în preajma începerii campaniei electorale vine un asemnea control”, a conchis Boc.
Corpul de control verifică dacă cei 60 de milioane de lei, alocaţi de către Guvernul Boc, în 2010, pentru construcţia Cluj Arena au fost cheltuiţi corespunzător.