Actualitate
Peste 700 de amenzi, date de polițiștii rutieri clujeni în urma unor controale in trafic
Poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică desfăşurat, în perioada 04-10 august 2014, mai multe acțiuni pentru preventiv-reactive în locurile şi zonele de risc identificate atât în mediul urban, cât şi în localităţile rurale din judeţ. În urma controalelor 748 au fost amendați.
În total, la acțiune au participat 369 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj Ei au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, precum şi pentru asigurarea fluenţei traficului rutier.
„În cadrul acţiunilor, poliţiştii au constatat 29 fapte penale, 15 la regimul circulaţiei rutiere, 2 de natură judiciară şi 12 de altă natură, fiind reţinute 5 persoane şi alte 2 arestate. Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 748 sancţiuni contravenţionale, dintre care 575 privind circulaţia pe drumurile publice, 78 sancțiune privind ordinea şi liniştea publică, 32 de sancțiuni privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi 63 de amenzi la alte acte normative”, informează IPJ Cluj.
Pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, poliţiştii rutieri au reţinut în această perioadă 47 permise de conducere şi au retras 21 certificate de înmatriculare auto.