monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ucraina: O coloană de blindate ruseşti înaintează în sud-estul ţării

Armata ucraneană a anunţat miercuri, 27 august 2014, că o coloană de blindate ruseşti înainta în partea de sud-est a Ucrainei, unde s-a deschis un nou front luni.

O coloană de blindate ruseşti înaintează în sud-estul Ucrainei

„Avem informaţii cu privire la înaintarea unei coloane alcătuite din 100 de vehicule, inclusiv tancuri, blindate, lansatoare multiple de rachete de tip Grad pe drumul către Starobeşeve-Telmanove", a precizat centrul de presă al Statului Major al operaţiunii ucrainene în estul ţării, într-un comunicat, informează Mediafax.

Această coloană "marcată cu un triunghi sau un cerc alb" se îndreaptă către localitatea Telmanove, situată al aproximativ 20 de kilometri de frontiera rusă şi la aproximativ 80 de kilometri sud de Doneţk, un bastion al rebelilor proruşi.