monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zeci de lanterne zburătoare, lansate în Parcul Central

Vineri, Parcul Central a fost luminat de zeci de lampioane zburătoare, ce au fost lansate spre cer ca mesaj al speranţei.

Parcul Central a fost împânzit vineri seara de lampioane cu care au fost împodobiţi copacii, dar şi de lumânări.

Voluntarii internaţionali ai Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca (CVCN) au lansat vineri seară zeci de lampioane zburătoare în Parcul Central. “Lanternele” au urcat până la peste 1.000 de metri deasupra oraşului, prin acest demers voluntarii dorind să atragă atenţia clujenilor că atâta vreme cât există oameni gata să-şi ajute benevol semenii, există şi speranţă. „Light into the night” este un eveniment organizat de CVCN în cadrul Săptămânii Naţioanale a Voluntariatului (SNV). În proiect au fost implicaţi şi opt voluntari internaţionali veniţi în România din Lituania, Olanda, Austria, Bulgaria, Italia şi Irlanda de Nord, prin Serviciul European de Voluntariat.

Înainte de seara lampioanelor, voluntarii s-au aflat printre cei mici. Astfel, dimineaţă au susţinut două ore de educaţie multiculturală la Şcoala Ioan Bob, unde elevii au putut afla lucruri esenţiale despre Uniunea Europeană. A urmat apoi Ziua veseliei în Parcul Central, la care au fost invitaţi peste 500 de copii, ce au participat la atelierele de face-paiting. Totodată, cei mici au jucat fotbal şi alte jocuri de echipă, au urmărit spectacole de jonglerie şi au putut să se alăture percuţioniştilor din grupul Capoeira.

Sâmbătă dimineaţa, voluntarii au igienizat două zone de agrement din pădurea Faget, din zona străzii Parâng, iar seara a avut loc şi o expozitie foto pe teme legate de voluntariat internaţional.

Ieri, în ultima zi a SNV, voluntarii au trasat terenul de sport din satul Sandulesti, iar seara s-a terminat cu un concert live Mojo Barrel.