Actualitate
Studenții de la medicină vor participa la un exercițiu de descarcerare și asistență medicală în Arieşeni
Studenții mediciniști de la UMF Cluj vor participa sâmbătă, 30 august 2014, de la ora 11.00, împreună cu medicii de la ISU Cluj, la un exerciţiu complex pentru descarcerare, acordare asistenţă medicală şi salvare, în urma unui accident rutier soldat cu un număr ridicat de victime, ce va avea loc în apropiere de centrul localităţii Arieşeni, judeţul Alba.
Potrivit reprezentanților ISU Cluj, exerciţiul face parte din programa de pregătire a taberei de vară „Emergency Medicine Summer School”, eveniment organizat de către Societatea Studenţească de Chirurgie din România filiala Cluj (SSCR Cluj), Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu” al judeţului Cluj.
În exerciţiu vor fi implicate echipaje de descarcerare şi asistenţă medicală de urgenţă ale ISU Cluj şi UPU-SMURD Cluj, cât şi forţe şi mijloace din cadul Unităţii Speciale de Aviaţie a M.A.I. din Cluj-Napoca.
„Tabăra de pregătire întruneşte un număr de 32 de participanţi, studenţi medicinişti, este la cea de-a treia ediţie şi urmăreşte să îmbogățească participanților la această activitate atât cunoștințele teoretice, cât mai ales pe cele practice, în ceea ce priveşte managementul unui pacient care are nevoie de tratament medical de urgenţă sau a pacienților politraumatizați, în prespital şi spital”, transmite ISU Cluj.