Actualitate
Număr impresionant de misiuni ale jandarmilor în luna august
Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj a executat peste 1200 de misiuni la nivelul judeţului în luna august.
Jandarmii clujeni au avut în luna august 1.200 de misiuni. Pe lângă acestea, au mai fost 19 acţiuni de intervenţie, 2 acţiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere şi 66 de acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, Parchetul, organele silvice, executorii judecătoreşti, I.T.M. Cluj, DIICOT, RENEL). În cadrul acţiunilor jandarmilor au fost constatate 9 infracţiuni cu 9 autori reţinuţi.
Au fost aplicate 50 amenzi contravenţionale, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru comerţ ilicit, în valoare de aproximativ 13.000 lei, în timp ce 77 de persoane au fost sancţionate cu avertisment scris.
Misiunile jandarmilor clujeni vizează atât acţiunile infracţionale cât şi cele cultural-artistice sau sportive. Din totalul de 1200 de misiuni, 847 dintre acestea au fost misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor de protest, sportive şi cultural-artistice, în timp ce 279 au fost misiuni de menţinere a ordinii publice atât în mediul urban cât şi rural din judeţul Cluj, în staţiunile montane şi pe traseele turistice adiacente.