monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cinci alimente pentru un somn odihnitor

Un nivel ridicat de stres, dar şi starea de conectare permanentă cauzată de telefonul mobil, tableta şi laptopul mereu pornite duc în mod sigur la apariţia problemelor cu somnul, iar lipsa acestuia poate duce la pierderi de memorie, obezitate, hipertensiune şi depresie.

Pe de altă parte, beneficiile unui somn sănătos includ scăderea în greutate, imunitatea crescută în faţa infecţiilor, o memorie mai bună şi o dispoziţie crescută de a învăţa lucruri noi, potrivit dailymail.co.uk.

Un semn clar că organismul nu se reface în urma somnului este nevoia de cofeină şi zahăr pentru a menţine ritmul zilnic. Dar mai sunt şi alte simptome ce pot arăta existenţa unor probleme cu somnul, chiar dacă reuşiţi să dormiţi opt ore pe noapte, cum sunt răcelile frecvente, senzaţia de foame permanentă, scăderea libidoului.


Soluţia care poate părea cea mai rapidă şi la îndemână sunt pastilele de dormit, dar acestea pot da dependenţă, atât de ordin fiziologic, cât şi psihologic, iar a doua zi senzaţia de "mahmureală" nu este deloc plăcută.

Există însă soluţii mai simple şi mai sănătoase pentru un somn odihnitor, unele dintre ele bazate exclusiv pe alimente obişnuite.


1. Nucile, cum sunt cele braziliene sau cele clasice, induc somnul pentru că au un conţinut mare de proteine, potasiu şi seleniu şi ajută organismul să producă melatonină, hormonul natural al somnului. Napii şi spanacul sunt legume bogate în calciu, util, de asemenea, în producerea melatoninei. Năutul, ingredientul principal din hummus, creveţii şi homarul sunt o sursă bună de triptofan, un aminoacid pe care organismul îl poate converti în serotonină, hormon ce vă va relaxa.

2. Includeţi salata verde în meniul cinei. Lăptucile conţin lactucarium, substanţă cu proprietăţi sedative care ajută creierul să se relaxeze. Puteţi face un ceai de lăptuci pe care să îl beţi înainte de culcare.


3. Organismul are nevoie de vitamina B6 pentru a produce melatonină şi serotonină. Alimente bogate în B6 sunt tonul, somonul, halibutul, usturoiul crud şi fisticul.

4. Unele alimente cu un index glicemic ridicat, cum sunt pâinea şi pastele, pot induce somnul. Acest lucru se întâmplă pentru că după consumarea acestor alimente nivelul glicemiei şi insulinei din sânge creşte în mod natural, iar după scăderea acestuia se instalează o stare de somnolenţă. În mod normal, în timpul zilei organismul are nevoie de un nivel stabil al glicemiei şi insulinei, pentru a evita schimbările de stare şi energie, dar dacă scopul este un somn bun, aceste alimente ar putea ajuta.


5. Ceaiul de muşeţel conţine glicină, substanţă ce relaxează sistemul nervos şi muşchii şi poate funcţiona ca un sedativ uşor, reducând starile anxioase.

Etichete: alimente sanatate somn