monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Michael Schumacher A FOST EXTERNAT

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a fost externat din spitalul de la Lausanne şi va fi tratat în continuare la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland, a anunţat familia septuplului campion, informează cotidianul L'Equipe.

"Recuperarea lui Michael va continua acasă. În ultimele săptămâni şi luni, el a făcut progrese având în vedere gravitatea rănilor sale, dar mai este de parcurs un drum lung şi dificil", se arată într-un comunicat al familiei lui Schumacher, informează Mediafax.

Purtătoarea de cuvânt a familiei, Sabine Kehm, a declarat pentru AFP că Schumacher se află de marţi la domiciliul său, o proprietate de pe malul lacului Leman. "Cerem în continuare să fie respectată intimitatea familiei Schumacher", se mai menţionează în comunicatul familiei fostului pilot de Formula 1.


La 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală. Până la 16 iunie, Schumacher a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie la o unitate medicală de specialitate din Lausanne. În unitatea respectivă, pentru Michael Schumacher a început o fază de neuroreabilitare care poate dura între trei luni şi doi ani.

Etichete: michael schumacher