Actualitate
Fostul ambasador al SUA în România, Mark Gitenstein, în vizită la UBB
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB va găzdui luni, 6 octombrie, de la ora 15.30, în Aula FSEGA, conferința cu titlul „România la răscruce”, susținută în prezența Excelenței Sale, domnul Mark Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în România în perioada 2009 – 2012.
Domnia sa va vorbi despre câteva decizii cheie care ar putea garanta României o perioadă de stabilitate, prosperitate şi încredere în anii următori.
Tot în cadrul acestei întâlniri, va fi lansat, în premieră în România, noul site, www.romaniaone.org, corespunzător unei structuri non-guvernamentale, care are drept scop crearea unei societăți civile virtuale.
Evenimentul este organizat de RomaniaOne, o fundație axată pe sprijinirea dezvoltării unei societăți civile responsabile. Prelegerea „România la răscruce” este cea de-a doua prezentare din cadrul unei serii de discuții care vor fi organizate periodic la Cluj-Napoca. Prima prelegere a fost susținută de James A. Robinson, profesor dr. în cadrul Universităţii Harvard (SUA) şi autor al bestseller-ului “Why Nations Fail”. Scopul acestor prelegeri îl reprezintă creșterea potențialului economic și social din România.
Participarea la eveniment este gratuită, iar conferința se va desfășura în limba engleză cu traducere simultană în română. Cei care doresc să ia parte la eveniment se pot înscrie AICI!