monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc: Nu am ştiinţă de vreo încălcare a legii în dosarul Microsoft, nu am avut tangenţă cu subiectul

Fostul premier Emil Boc a declarat, sâmbătă, că nu are "nicio tangenţă” cu dosarul instrumentat de DNA cu privire la contractele cu Microsoft, care vizează nouă foşti miniştri, că nu a fost citat de procurori şi că nu are "ştiinţă" de vreo încălcare a legii în acest caz.

"Nu pot să comentez implicaţiile juridice. Din punctul meu de vedere, orice anchetă judiciară trebuie să-şi urmeze cursul. Eu nu am ştiinţă de vreo încălcare a legii sau legalităţii cu privire la actele la care se face referire, dar anchetele judiciare trebuie să-şi urmeze cursul” a afirmat Emil Boc, sâmbătă, la Sinaia, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, citat de Mediafax.

Întrebat dacă a fost citat la DNA în acest dosar, Emil Boc a răspuns negativ: "Nu am avut nicio tangenţă cu acest subiect”.


La rândul său, Elena Udrea, care sâmbătă după-amiază s-a aflat la Sinaia împreună cu Emil Boc, a spus că "justiţia trebuie lăsată să funcţioneze".

"Sunt lucruri care se întâmplă. Vedem în toate anchetele pe care le instrumentează justiţia în ultimul timp că sunt tot felul de oameni implicaţi. Este o anchetă în curs, cel mai bine ese să lăsăm justiţia să funcţioneze mai departe şi să vedem ce este în acest caz şi care este realitatea” a spus Elena Udrea, întrebată dacă o surprind acuzaţiile aduse unor foşti miniştri cu care a fost colegă în Guvernul Boc.


DNA cere aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a solicitat, vineri, procurorului general al Parchetului ICCJ să ceară Senatului şi Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme şi Şerban Mihăilescu.


De asemenea, Kovesi a solicitat formularea unei cereri la Parlamentul European pentru avizarea urmăririi penale a lui Dan Nica.

Pentru alţi cinci foşti miniştri vizaţi în acest dosar, respectiv pentru Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău, s-au formulat solicitări similare către preşedintele Traian Băsescu.