monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lacul din Parcul Central va fi modernizat. Lucrările sunt estimate la 2 milioane lei

Primăria Cluj-Napoca are în plan un proiect care vizează schimbarea destinaţiei lacului Chios pe timp de iarnă.

Lacul din Parcul Central

Un nou patinoar ar putea fi creat în Cluj-Napoca, în următorii ani, pe lângă cele de la Iulius Mall, Cora şi Piaţa Unirii. Primăria are în plan derularea unui proiect care vizează modernizarea lacului din Parcul Central. “Avem în momentul de faţă un proiect ca pe locaţia actualului lac Chios, dacă situaţia ne va permite, pe bani europeni, să facem un patinoar pentru perioada de iarnă”, a declarat, în urmă cu câteva zile, primarul Emil Boc.

Acest proiect a fost anunţat şi de conducerea Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj, instituţie aflată în subordinea Primăriei. În vara acestui an, Ioan Morocăzan, directorul RADP Cluj a declarat, pentru Monitorul de Cluj, că  


lucrările sunt estimate la 2 milioane lei și ar putea fi derulate în perioada 2015-2016. Atunci, şeful regiei preciza că în vistieria regiei nu sunt însă bani pentru această lucrare. Morocăzan a subliniat că poartă discuții cu conducerea autorităților locale de aproape doi ani pentru realizarea unui patinoar artificial pe timp de iarnă și menținerea lacului pentru agrement pe timp de vară.

Cel mai mare complex sportiv şi de agrement din România

Realizarea patinoarului pe lacul din Parcul Central va veni în completarea complexului sportiv şi de agrement care începe din Parcul Central şi se încheie în Parcul Babeş. “Dacă ne uităm acum la Cluj, eu cred că dacă venim din Parcul Central avem stadionul, Sala Polivalentă şi mergem în Parcul Babeş, avem cel mai complet domeniu de sport şi de activităţi recreative din România pe o rază de câţiva kilometri şi care dă posibilitatea clujenilor să se bucure de la plimbare în aer liber până la participarea la fotbal, tenis, atletism, volei, la standardele cele mai înalte cu putinţă. Puţine oraşe din străinătate se pot lăuda cu aşa ceva, iar Sala Polivalentă întregeşte acest ansamblu prin design-ul pe care îl are şi calitatea lucrărilor”, a afirmat Emil Boc.


Lucrările la Sala Polivalentă au fost încheiate, iar acum se lucrează la ultimele retuşuri şi la probe. Valoarea investiţiei a fost de aproximativ 70 milioane lei. Sala are o capacitate de 7.300 de locuri, iar pentru concerte capacitatea creşte la 10.000 de locuri prin demontarea tribunelor retractabile. Construcţia a fost realizată de firma CON-A din Sibiu.