monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un medicament experimental contra cancerului de sân ar putea primi aprobarea de lansare

Palbociclib, un medicament experimental contra cancerului de sân, va intra, în Statele Unite ale Americii, într-o procedură accelerată de testare, ultima înainte de posibila lansare pe piaţă, potrivit unui anunţ al companiei farmaceutice.

sursa foto: telegraph.co.uk

Agenţia americană pentru medicamente (FDA) a decis să acorde Palbociclib "o testare prioritară", a anunţat Pfizer, compania farmaceutică ce deţine produsul, într-un comunicat.

Decizia FDA înseamnă că analizarea în vederea aprobării acestui tratament va doar şase luni, nu 10 luni cum ar fi fost în mod obişnuit, verdictul agenţiei americane pentru medicamente fiind aşteptat pe 13 aprilie 2015.


În aprilie anul acesta, Pfizer a anunţat că un test clinic a arătat că Palbociclib încetineşte dezvoltarea cancerului de sân în stadiu avansat. Administrat împreună cu un alt medicament anti-canceros aflat deja pe piaţă, letrozol (comercializat sub numele Femara, n.r.), tratamentul experimental al Pfizer a dus la stoparea dezvoltării tumorilor canceroase timp de 20 de luni, în medie.

Potrivit analiştilor citaţi de AFP, noul medicament ar putea genera vânzări de peste 4 miliarde de dolari pe an, începând din 2020.


Pfizer, care a pierdut titlul de companie farmaceutică numărul unu la nivel mondial, în favoarea elveţienilor de la Novartis, este în căutarea unui nou mod de a creşte. Cea mai mare parte a medicamentelor sale, responsabile de vânzări de un miliard de dolari pe an, în medie, vor intra în domeniul public în următorii trei ani, informează Mediafax.

Compania farmaceutică mizează pe domeniul oncologic, imunoterapie şi pe creşterea externă cu ajutorul achiziţiilor pentru a se relansa.