monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO - Primăria a început lucrările din cadrul proiectului ”Orașul Comoară”. Vezi cum arată şantierul!

Primăria Cluj-Napoca a început de marţi, 14 octombrie, demararea lucrărilor de modernizare a mai multor străzi din centrul oraşului, care fac parte din proiectul finanțat cu fonduri europene ”orașul Comoară”.

Primăria a început lucrările din cadrul proiectului ”Orașul Comoară”. Sursă foto: Facebook Emil Boc

Proiectul în valoare de aproape 1 milioane de lei include modernizarea străzii I. C. Brătianu și reabilitarea străzilor Moților, Memorandumului și Avram Iancu.

"Lucrările nu cuprind doar partea carosabilă ci se vor reabilita în întregime și trotuarele iar sistemul de iluminat public va fi modernizat. Concomitent cu lucrările de modernizare, se efectuează şi cele de înlocuire a reţelei de gaze naturale şi de realizare a canalizaţiei subterante pentru relocarea cablurilor aeriene în subteran. Am programat toate aceste intervenții simultan astfel încât să reducem în măsura în care e posibil timpul de intervenție și disconfortul cauzat cetățenilor. Lucrările se vor încheia la finalul lunii noiembrie, în funcţie şi de condiţiile meteo" a anunţar primarul Emil Boc pe pagina sa de Facebook.


Acces restricţionat pe durata lucrărilor

Potrivit aceleaşi surse pe durata desfăşurării lucrărilor de modernizare şi reabilitare pe mai multe strazi accesul va fi restricţionat. În prima etapă a fost închis tronsonul cuprins între străzile Baba Novac şi Hermann Oberth cu restricţionarea accesului dinspre Piaţa Ştefan cel Mare, iar în etapa a doua se va închide restul străzii, până la strada Universităţii.

Cea care se va ocupa de aceste lucrări este firma SC Viarom Construct SA. Ea a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru proiectul denumit „Refacerea infrastructurii Oraşului Comoară, modernizare căi de acces spre centrul istoric” cu o ofertă financiară de 16.953.107,12 lei.