monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Percheziţii la un clujean bănuit de furturi din autoturisme. Prejudiciul este de 6.000 de lei

Poliţiştii clujeni au percheziţionat locuinţa unui bărbat din Turda, bănuit că ar fi sustras bunuri din mai multe autoturisme.

În baza mandatului emis de Judecătoria Turda, poliţiştii de investigaţii criminale au percheziţionat locuinţa unui bărbat, suspectat de furt calificat.

Din cercetări a reieşit că bărbatul, de 23 de ani, pe timp de noapte, ar fi sustras bunuri, în valoare de circa 6.000 lei, din autoturisme parcate pe raza municipiului Turda.


„În timpul percheziţiei domiciliare, au fost depistate o parte din bunurile sustrase, respectiv CD playere, staţii de emisie - recepţie, etc. Totodată, au fost descoperite chei auto şi şurubelniţe care ar fi servit comiterii faptei ilicite”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.