monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident în Căianu Vamă: O mașină a intrat în gardul unei locuințe după ce şoferul a adormit la volan

Un accident de circulaţie a avut loc, joi dimineaţa, în localitatea clujeană Căianu Vamă. Un autoturism a fost proiectat în gardul unei locuinţe după ce şoferul a adormit la volan.

Accidentul a avut loc în jurul orei 05:40 și în el au fost implicate patru victime, care au fost rănite ușor. La fața locului a intervenit ISU Mociu cu o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD. Potrivit poliţiştilor, doar un singur pasager, o femeie, a avut nevoie de intervenţia medicilor, ea fiind rănită ușor.

„Un autoturism care se îndrepta dinspre Reghin înspre Apahida a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu remorca unui microbuz. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în gardul unui imobil şi a existat o singură victimă, o femeie care a fost rănită uşor. Conform primelor informaţii, şoferul autoturismului a adormit la volan”, a declarat pentru Monitorul de Cluj purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan.