monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Administrator de firmă din Cluj, cercetat pentru evaziune fiscală

Un bărbat este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală. Acesta, în baza operaţiunilor fictive înregistrate în contabilitate, a solicitat rambursarea a circa 1.800.000 de lei.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti a reieşit că un bărbat, de 35 de ani, din Gilău, în perioada aprilie-iunie, ar fi stabilit cu rea-credinţă T.V.A.-ul. Acesta ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii achiziţii de materiale de construcţii, pe care, ulterior, le-ar fi livrat fictiv către agenţi economici din spaţiul intracomunitar. În baza T.V.A.-ului astfel calculat, administratorul firmei ar fi solicitat rambursarea a circa 1.800.000 de lei, solicitarea fiind însă respinsă de organele fiscale.

În urma anchetei poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de administratorul unei firme, pentru evaziune fiscală.


Poliţiştii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de „stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul consolidat al statului”, faptă prevăzută de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.