monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Şase cetăţeni străini depistaţi cu şedere ilegală în Cluj-Napoca

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au desfăşurat luni, 8 decembrie, o acţiune pentru a depista cetăţenii străini care locuiesc ilegal în Cluj.

Au fost descoperiţi cu şedere ilegală un număr de şase cetăţeni străini, doi din Israel şi câte unul din Tunisia,  Iordania,  S.U.A. şi Canada, cu vârste cuprinse între 23 şi 56 ani, al căror drept de şedere a expirat anterior şi nu au părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu au întreprins demersuri în scopul prelungirii acestora.

Cei şase au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare totală de 3.900 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor în Romania, republicată.


Aceştia au fost îndrumaţi să se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrări Cluj, cu documentele necesare în scopul prelungirii dreptului de şedere, întrucât cinci dintre aceştia sunt înscrişi la instituţii de învăţământ superior din Cluj - Napoca şi urmează cursurile acestora, iar unul desfăşoară activităţi comerciale.