monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Caracatiţa patronată de preşedintele CJ Timiş ajunge şi la Cluj. Percheziţii la CFR Călători Cluj, Depoul Cluj şi Biroul Aprovizionare

Procurorii fac miercuri 48 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Timiş, Cluj, Braşov, Sibiu, Argeş, Prahova, Arad, Suceava, Galaţi, Iaşi şi Constanţa, dintre care 20 la instituţii publice şi restul la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane suspectate în dosarul preşedintelui CJ Timiş Titu Bojin.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei efectuează PERCHEZIȚII într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2014.

"În cursul zilei de 10 decembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 48 locații situate în municipiul București și județele: Timiș, Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova, Arad, Suceava, Galați, Iași și Constanța, din care 20 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", arată DNA.


Surse judiciare au declarat că percheziţiile au loc în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, care este suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Perchezițiile de pe raza județului Timiș sunt efectuate împreună cu ofițeri de poliție din cadrul IPJ Timiş. În urma perchezițiilor preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin (PSD), suspectat de fapte de corupţie, a fost ridicat de anchetatori de la locuinţa sa, miercuri dimineaţă. De asemenea, controale ale DNA au loc și la sediul CJ, la Direcţia Apelor Banat şi la mai multe primării din judeţ. Titu Bojin, consilierul judeţean Marcel Mihoc, 17 primari, managerul Muzeului Satului Bănăţean, un director de la Administraţia Bazinală a Apelor Banat, directorul regional şi directorul economic al Direcţiei Drumuri şi Poduri Timişoara vor fi audiaţi în dosarul de corupţie.


Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Se mai  fac percheziții la SNTFC CFR Călători SA București, la filiale CFR Călători din județele Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș (Pitești), Prahova, Arad, Suceava, Galați, Iași, La Constanța este vizată firma unor persoane fizice.


În municipiul Cluj-Napoca percheziţiile au loc la sediul SNTFC CFR CĂLĂTORI SA, DEPOUL CLUJ,  Biroul Aprovizionare.

Potrivit anchetatorilor, numitul Didilă George, cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Timiș, Bojin Titu şi al lui Mihoc Marcel, consilier județean la Consiliul Județean Timiș, a încheiat prin intermediul S.C. ECOMET WEST S.R.L., contracte de achiziții publice cu atribuire directă cu mai multe primării din județul Timiș, dar şi contractele încheiate cu S.T.F.C. – Depourile Bucureşti, Arad, Timişoara, Braşov, Cluj, Sibiu, Galaţi, Iaşi, Suceava şi Ploieşti, scrie România Liberă.


Contractul încheiat cu S.T.F.C. CĂLĂTORI S.A. – Depoul Cluj

În cursul lunii iulie 2014, Gavriş Teodor Alexandru, Director Tracţiune în cadrul S.N.C.F.R. CFR Călători S.A. l-a determinat pe şeful S.N.T.F.C. - Depoul Cluj să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu în scopul atribuirii către S.C. ECOMET WEST S.R.L., prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a unui contract de furnizare produse, producând o pagubă în bugetul persoanei juridice achizitoare, în cuantum de 24.747,65 lei.

De asemenea, în cursul lunii august 2014, Gavriş Teodor Alexandru, în calitatea sa de Director Tracţiune şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, efectuând demersurile necesare alocării subunităţii societăţii feroviare a fondurilor necesare achitării contravalorii produselor achiziţionate, deşi avea cunoştinţă despre faptul că preţurile sunt supraevaluate, iar prin plata facturilor prejudiciază bugetul societăţii comerciale cu capital de stat.


Didilă George, prin încheierea acestui contract a obţinut un folos necuvenit, constând în atribuirea în mod fraudulos către societatea comercială ECOMET WEST S.R.L., controlată în realitate de acesta, a unui contract de furnizare produse în cuantum de 24.747,65 lei.