monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Grampet Group infirmă orice legătură cu George Didilă, reţinut în dosarul lui Titu Bojin

După ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora Ecomet West, firma pentru care Titu Bojin făcea trafic de influență, controlată de George Didilă, care ar fi un apropiat al fraților care dețin cea mai importantă companie feroviară privată din România, Grampet Group precizează că „nu există nicio legătură de rudenie sau comercială între Vasile Didilă şi suspecţii DIICOT”.

sursa foto tion.ro

“Întrucât confuzia de nume dintre suspecții DIICOT și acționarul Grampet Group, Vasile Didilă, s-a extins în mass media şi în spaţiul public, vrem să facem următoarele precizări. Nu există nicio legătură de rudenie între Vasile Didilă şi suspecţii DIICOT. Este doar o coincidenţă de nume de familie. Nu există nicio legătură comercială între Vasile Didilă şi suspecţii DIICOT cu numele de familie Didilă. Nu există nicio legătură comercială între Vasile Didilă sau Grampet Group și societățile care se află sub investigație”, transmit reprezentanţii firmei.

Afaceristul George Didilă cel care era beneficiarul contractelor, așa cum au precizat procurorii DNA, pentru care președintele CJ Timiș, Titu Bojin, făcea trafic de influență la primăriile din județ, ar fi originar din Galați, fiind un cunoscut al fraților Gruia Stoica și Vasile Didilă. Aceștia din urmă dețin Grup Feroviar Român, cel mai important transportator feroviar privat din România.


Publicația online pressalert.ro susține chiar că George Didilă este văr cu Gruia Stoica și Vasile Didilă.

Gruia Stoica și fratele său, Vasile Didilă, dețin Grampet, un grup întreg de firme de reparații de trenuri și transport feroviar, care a pornit la drum în anii 2000. Anul trecut, a fost la un pas de a intra în posesia CFR, însă privatizarea a fost anulată. Averea celor doi era estimată până la 450 de milioane de euro în urmă cu doi ani.


Ecomet West a fost înființată în 2013, iar în acte firma ar aparține lui Marius Didilă, cel care este și administrator. Cu toate acestea, procurorii DNA au stabilit că firma este controlată de fapt de George Didilă.

Potrivit unor documente ale procurorilor Titu Bojin, folosindu-se de funcţia de preşedinte al CJ Timiş şi de poziţia de lider al filialei judeţene a PSD, ar fi identificat primării din Timiş, conduse de aleşi locali din PSD, cu care George Didilă, prin SC Ecomet West SRL, a încheiat contracte de achiziţii publice, cu atribuire directă.