monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bărbat reţinut pentru 24 de ore. A furat dintr-un apartament bunuri în valoare de 6.600 de lei

Un tânăr a fost depistat şi reţinut pentru 24 de ore, de către poliţiştii clujeni, pentru furt calificat din locuinţă.

Acesta este suspectat că ar fi sustras bunuri de peste 6.000 lei.

În urma investigaţiilor făcute de poliţiştii clujeni, a fost depistat şi reţinut miercuri, 10 decembrie, un tânăr bănuit de furt calificat din locuinţă.


„Bărbatul, de 20 de ani, din Cluj-Napoca, în cursul lunii octombrie, între orele 21:00-24:00, ar fi pătruns, prin forţarea uşii de acces, într-o locuinţă din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca. Din interior, acesta ar fi sustras un laptop, un ceas, accesorii şi obiecte de îmbrăcăminte. Prejudiciul reclamat de partea vătămată este de aproximativ 6.600 de lei”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Tânărul a fost reţinut 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat , faptă prevăzută de Codul penal.


Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale și pentru recuperarea prejudiciului, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Etichete: bunuri hot retinere