monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Minoră de 15 ani, accidentată de un şofer în Piaţa Abator

Un accident rutier a avut loc duminică, în jurul orei 13:30, în Piaţa Abator, din Cluj-Napoca, soldat cu rănirea gravă a unei persoane.

Un bărbat de 29 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism  prin Piaţa Abator, înspre strada Traian, a surprins şi accidentat grav o minoră de 15 ani.

Minora de 15 ani, din Baciu, în calitate de pieton, s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii, prin loc nemarcat şi nesemnalizat pentru trecerea pietonilor.


„Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.