monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vremea se răceşte din a doua zi de Crăciun. ANM: Încep PLOI ŞI NINSORI în aproape toată ţara

Temperaturile scad şi ploile, ninsorile sau lapoviţa vor cuprinde sudul, estul şi centrul ţării, începând de vineri seară, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

De vineri, se înmulţumesc precipitaţiile în Oltenia, Muntenia şi mare parte din Transilvania şi Moldova. Acestea se vor transforma în ninsori, în special în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Moldova şi la munte, se arată în prognoza ANM.

În Transilvania vremea se răceşte spre medii ale maximelor de până la minus 2 grade şi ale minimelor de până la minus 10 grade, pe 27 - 28 decembrie. Pe 26 decembrie vor fi precipitaţii mixte, în general slabe cantitativ, iar între 29 decembrie şi 4 ianuarie VOR FI PREDOMINANT NINSORI, PE ARII EXTINSE


În Maramureş vor fi precipitaţii pe arii relativ extinse aproape zilnic, pe tot parcursul intervalului de prognoză, predominant sub formă de ploaie la început, iar după 29 decembrie mai ales sub
formă de ninsoare.

Cum va fi vremea vineri, 26 decembrie

Vremea va deveni în general închisă vineri şi se va răci în toată ţara, astfel că valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice perioadei. În prima parte a zilei va ninge la munte şi vor fi mai ales ploi, pe arii restrânse, în restul teritoriului, iar după-amiaza şi noaptea precipitaţiile vor cuprinde majoritatea regiunilor şi vor predomina ninsorile. Vor fi condiţii de polei, iar în sudul ţării cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări, mai ales noaptea, în Dobrogea, în sudul Moldovei şi în estul Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în Maramureş şi 9 grade în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 3 grade, relatează Mediafax.