monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO Accident grav pe strada Observator! O MINORĂ a fost lovită de o maşină

O minoră de 17 ani a fost rănită grav marţi dimineaţa într-un accident de circulaţie care a avut loc pe strada Observatorului din cartierul Zorilor. Din primele verificări se pare că minora s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii, moment în care a fost surprinsă şi lovită de un autoturism.

"Din primele verificări, o minoră de 17 ani s-ar fi angajat în traversarea neregulamentră a străzii Observatorului şi a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism. Conducătorul maşinii a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat faptul că el nu se afla în sub influenţa băuturilor alcoolice. Minora a fost transporattă de urgenţă la UPU Cluj", spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Şoferul care a lovit-o pe minoră susţine că două fete au încercat să treacă strada din staţia Observator, dar nu s-au asigurat.


"Cele două fete au încercat să treacă strada din staţie şi au apărut după o dubă albă. Nu s-au asigurat deloc", a declarat pentru Monitorul de Cluj şoferul care a lovit-o pe fată. Medicii de pe ambulanţă au vorbit la telefon cu mama fetei şi i-au dat asigurări că minora se simte bine.

Deşi trecerea pentru pietoni se află la o distanţă mică faţă de staţia pentru autobuz, mulţi pietoni aleg să-şi pună viaţa în pericol şi trec strada printr-un loc nepermis.


"Foarte mulţi studenţi trec pe aici strada şi este foarte periculos...în loc să meargă pe la trecerea de pietoni", a spus portarul campusului Universităţii Tehnice Cluj.

Traficul în zonă a fost îngreunat aproximativ o oră de la producerea accidentului.