Actualitate
Un drum proaspăt reabilitat arată ca după război. Primar: Să vină localnicii să-l repare
Localnicii dintr-o comună din judeţul Cluj se plâng de faptul că nu pot circula pe un drum proaspăt reabilitat şi că acesta arată mai rău decât înainte de a intra în reparaţii. În schimb, primăria dă vina pe localnici pe care îi acuză că strică drumul cu maşinile lor.
Vasile Costea, un localnici din Ţaga, a trimis pe adresa redacţiei Monitorul de Cluj o serie de fotografii care arată starea deplorabilă a drumului. Costea spune că drumul a fost reabilitat în august 2014 şi face legătura între comunele Sic şi Sântejude-Vale. El spune că acum drumul este impracticabil şi că înainte de reabilitare se putea circula foarte bine pe el.
“Drum reabilitat în august 2014, probabil pe banii contribuabililor sau fonduri europene. Înainte de reabilitare se putea circula decent vara, iarna. Acum, după reabilitare, drumul este aproape impracticabil. În zonă sunt foarte multe cabane ale gherlenilor, sicanilor, dar şi ale clujenilor. Dacă se întâmplă ceva un incendiu sau e nevoie de o ambulanţă doar cu 4X4 se poate ajunge. Poate ne lămureşte şi pe noi cineva ce se întâmplă cu acest drum şi cu banii cheltuiţi aiurea”, spune Vasile Costea, un localnic din Ţaga.
Primarul comunei Sic, Ioan Sallai, spune că a primit şi el plângerea localnicului şi că s-a deplasat în zonă pentru verificări.
“Este vorba de drumul între Sântejude, Ţaga şi Sic în lungime de 8 kilometri. Vorbim de un drum de hotar. Am încercat să îl reparăm, am turnat fundaţia, l-am pietruit, trebuia bătătorit, dar au venit ploile şi zăpada. Localnicii merg spre cabanele din zonă cu jeep-urile, s-a umblat cu tractoare, lasă urme şi distrug drumul. Ei distrug şi după aia să vină primarul să-l repare. Am fost ieri în teren, am verificat starea drumului, am trimis un buldoexcavator să vedem ce putem face. Am trimis două camioane cu care am dus piatră, trebuie să schimbăm ceva tuburi de beton. Este o porţiune de aproximativ 100 de metri unde sunt cabane care aparţine de comuna Ţaga, dar noi am intrat pe acest drum să-l refacem. Din fondurile primăriei am plătit pentru utilaje şi pietruirea drumului, ne-a costat 60-70.000 de lei, în condiţiile în care veniturile Primăriei Sic din taxele anuale pe care le colectează din acea zonă sunt de 40.000 de lei”, spune primarul Ioan Sallai.
Pe această cale, Sallai i-a transmis localnicului ca în loc să trimită presei plângeri şi fotografii să pună umărul la reabilitarea drumului.