monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Se clădeşte Noua Uniune Sovietică?

Vladimir Putin a declarat că destrămarea Uniunii Sovietice a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul trecut”. În urma ultimelor evenimente din Ucraina fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, a spus că Putin vrea să restabilească Uniunea Sovietică.

Întrevederea lui Viktor Orban cu Vladimir Putin la Budapesta  de marţi, 17 februarie, a durat mai mult de două ore. Delegaţiile Ungariei şi Rusiei au semnat o serie de acorduri bilaterale.

Delegaţiile Ungariei şi Rusiei au semnat o serie de acorduri marţi, la Budapesta, inclusiv unul în domeniul gazelor. Cele două ţări au semnat un acord privind pregătirea în Rusia a experţilor unguri în domeniul nuclear. De asemenea, au fost semnate acorduri privind sistemele medicale, studiile superioare şi cooperarea regională. Potrivit MTI, cele două delegaţii au semnat şi un acord în domeniul gazelor care prevede ca Ungaria să plătească doar cantităţile pe care le consumă, relatează Mediafax.


„Relaţiile între Uniunea Europeană şi Rusia trebuie să fie gestionate în mod rezonabil. Excluderea Rusiei din Europa nu este rezonabilă. Securitatea regională nu poate fi garantată prin măsuri împotriva Rusiei. Pacea şi cooperarea economică în regiunea eurasiatică pot fi o soluţie”, a declarat premierul Viktor Orban după întrevederea pe care a avut-o cu Vladimir Putin.

„În ceea ce priveşte luptele (din estul Ucrainei), observăm, per ansamblu, o importantă, şi vreau să subliniez acest lucru, scădere a activităţii militare”, a declarat Vladimir Putin după întrevederea cu premierul ungar Viktor Orban.


Trupele ucrainiene se retrag

În timp ce Vladimir Putin se afla în Budapesta trupele armatei ucrainene părăseau cu sutele oraşul Debaltseve, relatează atât surse ucrainene, cât şi separatiştii, citati de Spiegel Associated Press. În plus, citând oficiali ucraineni, separatiştii şi-ar fi continuat ofensiva la nodul feroviar Debaltseve, informează Hotnews.ro.

Un purtător de cuvânt al armatei guvernamentale a declarat că, numai în noaptea de 17 spre 18 februarie, separatiştii ar fi lansat cinci atacuri cu artilerie împotriva poziţiilor armatei.


Acesta a precizat că trupele guvernamentale se retrag „planificat şi organizat” din Debaltseve. Separatiştii ar fi vrut să împiedice operaţiunea. Un purtător de cuvant al trupelor separatiste este citat de serviciul de presă DAN (apropiat rebelilor) cu declaraţia că „la Debaltseve are loc o retragere masivă a armelor trupelor ucrainene”.

Adjunctul şefului poliţiei din Debaltseve, Ilia Kiwa, a declarat în context ca „ne retragem unele unităţi”. În acelaşi timp, Kiwa a cerut întăriri de la Kiev şi a spus că trupele guvernamentale nu vor abandona oraşul. Între timp, agenţia Interfax relatează că, în alte secţiuni ale frontului din estul Ucrainei, separatiştii au început să îşi retragă armamentul greu către zonele stabilite prin acordul de la Minsk.


Se pregăteşte terenul pentru Noua Uniune Sovietică?

Fostul şef de stat georgian Mihail Saakaşvili a spus într-un interviu că preşedintele rus Vladimir Putin va lupta până când va restabili Uniunea Sovietică. „Vladimir Putin a decis în mod clar că este războiul său pe viaţă şi pe moarte, războiul pentru restabilirea Uniunii Sovietice. Prin urmare, va duce această luptă până la capăt, nu există niciun dubiu”, a apreciat Saakaşvili.

Vladimir Putin a fost în anul 2014 la Belgrad într-o vizită cu ocazia marcării a 70 de ani de la eliberarea Belgradului de sub ocupaţia nazistă. „Când am decis să negociem cu Uniunea Europeană, nu am discutat despre sancţiuni împotriva Rusiei”, a spus preşedintele sârb Tomislav Nikolici.


De la declanşarea crizei din Ucraina, diplomaţia sârbă întreţine un echilibru fragil între respectarea obligaţiilor faţă de UE - cu care a început negocieri de aderare - şi menţinerea bunelor relaţii cu Moscova, care a susţinut Belgradul în numeroase dosare internaţionale, între care cel al independenţei Kosovo, nerecunoscută de Rusia.

Moscova a acordat aliatului sârb un împrumut în valoare de 500 de milioane de dolari, pentru a ajuta Belgradul să depăşească problemele apărute în urma deficitului bugetar.