Ereticul Arie şi Dan Brown, un epigon al zilelor noastre

Pe foarte scurt vreau să vă spun că creştinii primelor trei secole au suferit o necontenită prigoană din partea împăraţilor păgâni ai Romei, timp în care sângele martirilor a curs din belşug, sfinţind pământul. Aceasta, până când la cârma imperiului a venit Constantin cel Mare - a cărui mamă, Elena, era credincioasă, în cele din urmă convertindu-l şi pe el la creştinism. La scurtă vreme după ce a luat în stăpânire tronul, noul împărat a emis celebrul edict de la Milano, în anul 318, prin care le-a conferit creştinilor libertatea religioasă, dreptul de a-şi practica credinţa la lumina zilei, fără nici un fel de teamă. Atunci au ieşit creştinii din catacombe şi au început să-şi ridice biserici în văzul tuturor.

Dar, pentru că diavolul nu stă niciodată degeaba, şi-a făcut o socoteală: Dacă Biserica nu mai e persecutată din exterior, trebuie tulburată din interior. Ei bine, instrumentul său a fost un preot din cetatea Alexandriei, al cărui nume era Arie, bărbat inteligent, foarte învăţat, plin de talent oratoric şi cu mare putere de convingere, care a emis o erezie, adică o învăţătură falsă, în sensul că Iisus Hristos nu e egal cu Dumnezeu Tatăl, nu e de o fiinţă cu El, că a fost o vreme în care El nu existat şi că Tatăl L-a creat în timp. Pe scurt, Arie tăgăduia dumnezeirea Fiului.

Problema însă nu se limitează la antichitate. Întrebarea este dacă şi acum, în vremea noastră, există şi dumnezei neadevăraţi. Avem motive să credem că da. Ei I se substituie Singurului şi Adevăratului Dumnezeu prin a-I fura principalul Său atribut: puterea.

Ei bine, un epigon al lui Arie – dar păstrând proporţiile – s’a ivit şi’n zilele noastre în persoana americanului Dan Brown, scriitor prolific, de mare succes, autorul unor nuvele şi romane de groază, gen foarte gustat de yankei (ca şi acela al cărţilor sau filmelor science fiction, care îi ţin pe tineri cu sufletul la gură). În cele ce urmează mă voi ocupa de cartea lui cea mai cunoscută, Codul lui Da Vinci, care l-a făcut pe cât de celebru pe atât de bogat, ea înscriindu-se printre produsele literare consumate de cititori la scara a ceea ce se numeşte best seller (cartea cu cea mai bună vânzare), milioanele de exemplare făcând ocolul pământului şi întorcându-se cu miliarde de dolari.

Genul literar al cărţii este un roman, deci o operă de ficţiune, de imaginaţie, inspirată de celebra frescă a lui Leonardo Da Vinci „Cina cea de Taină”, care poate fi văzută şi astăzi în biserica Santa Maria Maggiore din Milano, înfăţişându-L pe Iisus la masă în mijlocul ucenicilor Săi, avându-l în dreapta pe Ioan, devenit mai târziu autorul Evangheliei a patra, care-i poartă numele. Fiind cel mai tânăr dintre apostoli, Ioan are un chip efeminat, imberb, aşa cum este al oricărui bărbat la vârsta fragedă, încadrat în pletele bogate ale capului. Aşa îl păstrează tradiţia iconografică răsăriteană, aşa îl vedem şi alături de Maica Domnului, la picioarele crucii pe care e răstignit Iisus. În aceeaşi tradiţie, însă, acelaşi sfânt Ioan Evanghelistul, care a trăit mult şi şi-a scris opera la adânci bătrâneţe, icoana îl înfăţişează cu chipul încadrat într’o barbă albă şi mătăsoasă sub fruntea iluminată de inspiraţia divină.

Romancierul Brown preia din zbor năzdrăvănia unor jurnalişti şi emite tema unui cod încifrat al genialului Leonardo Da Vinci, în sensul că sub chipul tânărului din dreapta învăţătorului se ascunde acela al Mariei Magdalena, cu care Iisus ar fi fost căsătorit şi cu care a avut şi un fiu, ai căror urmaşi au ajuns în Franţa şi încă mai trăiesc pe undeva... De aici, o întreagă poveste imaginată de un scriitor foarte talentat, care-şi cunoaşte bine meseria, o poveste în care intervine şi legenda Marelui Graal, paharul folosit de Iisus la Cina cea de Taină, pahar care ar fi fost ocultat, secole de-a rândul, de ordinul Cavalerilor Templieri.

Nu intru în amănunte, ci vreau doar să subliniez faptul că o operă de ficţiune, cum este romanul lui Dan Brown, nu-şi propune să exprime un adevăr, ci să capteze cititorul printr’o anumită tehnică a construcţiei şi scriiturii, tehnică menită să facă incredibilul credibil, imposibilul posibil. In această privinţă, e mare deosebire între literatura ficţională populară şi cea cultă. Cea populară e cinstită, directă, fără ocolişuri. Un basm popular începe cu un avertisment: „A fost odată ca niciodată, că de n’ar fi, nu s’ar povesti”. Şi intervine imediat cu un corectiv: „Asta era pe vremea când se potcovea puricele cu nouăzeci şi nouă de ocale de fier şi sărea până în înaltul cerului, să ne-aducă poveşti”. De obicei, poveştile sunt frumoase, dar nu trebuie să le şi crezi. Băsmuitorul, la sfârşit, conchide: „Şi-am încălecat pe-o şa / Şi v’am spus povestea-aşa”. „Şi-am încălecat pe-o alună / Şi v’am spus o mare şi gogonată minciună”. Minciuna basmului a fost umflată, gogonată, dar am ascultat-o cu încântare, ne-a fermecat copilăria, am auzit-o din gura părinţilor sau a bunicilor şi tot cu ea îi vom încânta şi noi, la rându-ne, pe copiii sau nepoţii noştri. Enormităţile basmului popular nu vor să fie credibile, dar sugerează, pe dedesubt, încrengături logice. Nimeni nu va crede că Făt-Frumos şi-a hrănit calul cu jăratec, dar asta explică de ce murgul l-a purtat ca fulgerul peste dealuri, văi şi munţi, în căutarea Zmeului.

Tehnica mistificării culte, ca aceea din romanul lui Dan Brown, urmăreşte şi, în cea mai mare măsură reuşeşte, să lanseze minciuna ca pe un adevăr aprioric şi s’o trateze apoi cu naraţii, portrete, reliefuri, detalii şi reveniri care o legitimează drept adevăr. În elaborarea şi scriitura unei astfel de cărţi intervine generos şi tehnica romanului poliţist (în cazul de faţă, introducerea temei Graalului), cu necunoscute ipotetice care permit folosirea suspansului, adică a acelui moment culminant când naraţiunea este întreruptă, iar cititorul aşteaptă cu încordare deznodământul. Tehnica suspansului nu e nouă, şi e de ajuns să vă spun că opere celebre cum ar fi Fraţii Karamazov de Dostoievski sau Baltagul de Mihail Sadoveanu sunt construite pe tehnica romanului poliţist – o crimă al cărei autor trebuie descoperit –, dar şi piesa Hamlet, drama prinţului care caută să-l descopere pe ucigaşul tatălui său). Nu e de mirare, deci, că romanul lui Brown a cunoscut un atât de mare succes.

Aici însă nu e vorba doar de literatură, ci, mai ales, de un atentat moral la adresa unui adevăr biblic şi istoric, la adresa tuturor celor ce cred în existenţa, moartea, învierea şi dumnezeirea lui Iisus Hristos. Mulţi creştini s’au clătinat ori au căzut pradă înşelăciunii, printre care şi o venerabilă doamnă – de altfel, bună credincioasă – care-mi spunea că de abia acum, după ce a citit cartea lui Dan Brown, a înţeles, în sfârşit, ce este creştinismul... Vedeţi primejdia?

O astfel de carte este şi un atentat la adresa sensibilităţii religioase în general. Amintiţi-vă de reacţia lumii islamice la apariţia unor caricaturi ale profetului Mohamed într’un ziar european, ca să nu mai vorbesc de mânia aiatolahului Khomeini, care a decretat condamnarea la moarte a lui Salman Rushdie, autorul Versetelor Satanice. Bineînţeles, creştinii sunt mai îngăduitori decât musulmanii, dar nu cred că rămân insensibili la manifestările anticreştine care se ivesc aici sau acolo.

Iată un moment al anilor 50 din secolul trecut, când la noi se instalase bine comunismul ateist. La Opera Română din Bucureşti se pregătea, în faza finală a repetiţiilor, spectacolul Ion Vodă cel Cumplit, de Gheorghe Dumitrescu. În corul Operei se aflau numeroşi teologi, foşti seminarişti cu voci bune, care l-au informat pe patriarhul Justinian că regizorul, sperând să placă mai-marilor politici, a introdus o scenă care îl reprezenta pe mitropolitul Gheorghe, contemporanul lui Ion Vodă, la un chef monstruos, cu lăutari şi ţigănci, în cursul căruia, beat, cu sticla de vin în mână, juca tontoroiul pe masă. Scena nu numai că afecta nivelul estetic al spectacolului, dar ameninţa să provoace scandal în rândul spectatorilor, atinşi în sensibilitatea lor religioasă. Patriarhul şi-a chemat bibliotecarul – care se pricepea la teatru – şi i-a poruncit ca, îmbrăcat civil, să meargă la Operă şi să vadă ce se întâmplă. A fost, a văzut, l-a abordat pe regizor, dar acesta l-a repezit, în sensul că el e suveranul spectacolului şi că nu admite nici un amestec din afară. Bibliotecarul i-a spus patriarhului, acesta a făcut o scrisoare către directorul Operei prin care îi cerea ca, în numele bunului simţ, să radieze scena cu pricina. Directorul s’a izbit de orgoliul regizorului, care s’a împotrivit. Patriarhul i-a scris din nou directorului, avertizându-l că, dacă el nu va rezolva problema, îşi rezervă dreptul de a-i sesiza pe conducătorii statului. Directorul s’a speriat, s’a speriat şi regizorul, acesta a venit repede în bibliotecă, frângându-şi mâinile: Ce se mai putea face? Nu mai era decât o zi până la premieră, afişele erau făcute, nu are când să reconfigureze spectacolul fără să se cunoască absenţa scenei. – E cât se poate de simplu, domnule, i-a oferit soluţia bibliotecarul, mitropolitul Gheorghe, cel îmbrăcat în rasă, devine boierul Gheorghe, îmbrăcat în caftan, şi face ce vrea, rolul e acelaşi. Aşa s’a făcut, şi totul a ieşit bine. Prin urmare, în plină epocă stalinistă putea să funcţioneze civilizaţia bunului simţ, dar nu şi în vremea noastră, când apar o provocări de prost gust, cum ar fi piesa Evanghelista. Or, a respecta religia altuia, chiar dacă tu nu ai nici una, e un act de civilzaţie elementară.

 

Sărbătoarea copilului binecuvântată cu prezenţa Mitropolitului Andrei

 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei, Mănăstirea Râşca Transilvană a găzduit miercuri, 1 iunie, Concursul „Icoana micului creştin”, aflat la cea de-a treia ediţie. Prilejuită de sărbătorirea Zilei Copilului, manifestarea s-a desfăşurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului. La eveniment au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi ai altor instituţii judeţene, directori de şcoli, cadre didactice, preoţi din Protopopiatul Huedin şi din Arhiepiscopia Clujului, primari, politicieni, părinţi, credincioşi.

Întâlnirea a fost deschisă cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica mânăstirii şi a fost urmată de slujba de Te-Deum oficiată Mitropolitul Andrei care a binecuvântat această acţiune. În cuvântul său, Mitropolitul Clujului a subliniat importanţa formării religioase a copiilor şi tinerilor în care un rol important îl au profesorii de Religie în şcoală, instituţie în care ei îndeplinesc o adevărată misiune.

În desfăşurarea manifestării au fost implicaţi peste 100 de elevi ai claselor I-XII din peste 35 de şcoli din cinci judeţe din Mitropolia Clujului. Activităţile şi abilităţile elevilor au fost evaluate de către specialişti, în cadrul a trei secţiuni: expoziţie de icoană pe sticlă, recitare de poezie religioasă sau interpretarea unei pricesne şi prezentarea portului popular. Toţi participanţii au fost îmbrăcaţi în port tradiţional.

Au fost acordate premii, premii speciale şi menţiuni pentru fiecare secţiune de concurs. La finalul întâlnirii, desfăşurată în biserica mănăstirii, participanţii au cântat Imnul Învierii, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a oferit fiecărui elev câte o Carte de rugăciuni pentru şcolari.

Responsabilitatea organizării concursului a revenit Şcolii cu clasele I-VIII „Constantin Brâncuşi” din Cluj-Napoca, Şcolii „Traian Vuia” din Oradea şi Mănăstirii Râşca Transilvană, prin implicarea părintelui protosinghel Casian Ioana, stareţul aşezământului.

Mânăstirea Râşca, prin părintele stareţ, protosinghelul Casian Ioana, împreună cu profesoara de religie Mihaela Mocean au luat, în urmă cu un an, iniţiativa organizării acestui concurs, care să le ofere copiilor şansa de a descoperi, păstra şi valorifica elementele autentice ale tradiţiei spirituale şi culturale româneşti. Totodată, concursul le oferă copiilor şi o altă alternativă, prin care să poată sărbători ziua de 1 iunie, în ambianţa unei mânăstiri ortodoxe.

În după amiaza zilei de 1 iunie, Părintele Mitropolit Andrei s-a aflat în mijlocul copiilor care învaţă în grădiniţa Sfântul Stelian, afaltă sub patronajul Arhiepiscopiei Clujului, unde cei peste 50 de copii înscrişi au susţinut un mic spectacol şi au primit daruri din partea Înaltpreasfinţitului.