monitorulcj.ro Menu
Actualitate

DNA a pus sechestru pe o parte din averea Elenei Udrea

Procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe mai multe imobile şi pe câteva milioane de lei din averea Elenei Udrea.

Elena Udrea a fost adusă vineri la Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a-i fi adusă la cunoştinţă decizia de a se pune sechestru asigurător pe bunuri mobile şi imobile ale acesteia şi pe "câteva milioane de lei".

În ceea ce priveşte moşia de la Nana, avocatul ei,  Marius Striblea a spus, la ieşirea din sediul DNA, că nu a văzut ca în documentul procurorilor să fie specificat acel teren.


Marius Striblea a mai precizat că Udrea nu a dat şi o declaraţie în faţa anchetatorilor, nefiind necesară în cazul luării măsurii sechestrului. Avocatul a adăugat că Elena Udrea se aştepta la luarea unei astfel de măsuri în cazul său.

Întrebat dacă şi în dosarul "Microsoft" a luat o astfel de măsură, avocatul a spus că nu are cunoştinţă de o astfel de situaţie.


Întrebat dacă s-a motivat decizia de arestare preventivă luată miercuri în cazul Elenei Udrea, avocatul a spus că până joi, la finalul programului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivarea nu era redactată.

La DNA a fost dus vineri, tot din arest, şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja. De asemenea, la DNA a venit şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, cercetat sub control judiciar.