Actualitate
Percheziţii la Cluj, într-un dosar de corupţie cu fonduri europene. SRI sprijină ancheta
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2011-2014.
În cursul zilei de 02.03.2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul București și în județele: Prahova, Cluj și Brașov, reprezentând sediile unor firme și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
"Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", au declarat reprezentanţii DNA.
Potrivit unor surse judiciare, verificările DNA au legătură cu modernizarea unor stații de epurare, iar prejudiciul estimat până în prezent s-ar ridica la peste 7,7 milioane lei, informează Agerpres.
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj, Florin Ştefan Dimitriu, a declarat, luni, că procurorii au percheziţionat locuinţa sa, informează Mediafax.
Dimitriu a spus că procurorii ridică documente legate de o lucrare derulată cu fonduri europene la Luncani, judeţul Cluj, fiind vorba despre o lucrare de canalizare, reabilitarea unei grădiniţe şi o lucrare de tratare a apei, executate de Napoca Construcţii.
Potrivit preşedintelui CCI Cluj, valoarea de licitaţie a lucrărilor a fost de nouă milioane de lei, fără TVA.
Întrebat ce acuzaţii sunt aduse de către procurorii DNA, Dimitriu a răspuns că ar fi vorba despre o firmă din Braşov care a furnizat companiei Napoca Construcţii - din conducerea căreia făcea parte la momentul derulării lucrărilor - un utilaj pentru staţia de tratare şi epurare a apei.