monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Grecia vrea compensaţii pentru Al Doilea Război Mondial de la Germania

Ministrul grec al justiției, Nikos Paraskevopoulos, a amenințat miercuri că va da undă verde implementării unei decizii a Curții Supreme de la Atena, până în prezent neaplicată, ce prevede posibilitatea confiscării bunurilor germane de pe teritoriul grec, drept compensație pentru crimele și pagubele comise de naziști în Grecia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Cu titlu personal, cred că autorizarea aplicării acestei decizii trebuie dată și sunt a gata să o dau”, a declarat el în timpul unei dezbateri parlamentare pe tema reactivării unei comisii a legislativului de la Atena constituite pentru investigarea crimelor comise de naziști. Dar oficialul grec a recunoscut totodată că aplicarea respectivei decizii este, „sub aspect juridic, o problemă complexă”, iar o hotărâre definitivă în acest sens depinde de evoluția negocierilor dintre Atena și Berlin, precum și de avizul parlamentului grec, relatează Agerpres.

Urmașii greci ai victimelor din Al Doilea Război Mondial cer de circa 20 de ani despăgubiri statului german, dar Berlinul a refuzat mereu să dea curs acestor solicitări, considerând că problema respectivelor compensații a fost soluționată printr-un acord bilateral în anul 1960.


În urma unor astfel de plângeri, un tribunal grec a decis în anul 1997 că Germania trebuie să plătească 28,6 milioane de euro. În anul 2000, în urma unei alte plângeri formulate de apropiații victimelor masacrului de la Distomo din centrul Greciei și pe baza deciziei din 1997, Curtea Supremă de la Atena a hotărât că averile germane de pe teritoriul grec pot fi confiscate, dar ministrul socialist al justiției de la acea vreme nu a autorizat aplicarea hotărârii.

Potrivit Ministerului german de Finanțe, nu există nici un motiv pentru a purta negocieri cu guvernul grec despre despăgubiri, iar cererea reprezintă o distragere a atenției de la problemele financiare serioase cu care se confruntă Grecia.