monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Grevă generală în administraţia publică

Nemulţumiţi de faptul că Guvernul României nu a dat curs solicitărilor pe care le-au avut în ceea ce priveşte salarizarea şi drepturile angajaţilor, funcţionarii publici au anunţat că vor întrerupe activitatea timp de o zi în instituţiile din administraţia publică locală.

„Având în vedere că, până la această dată, reprezentanţii Guvernului României nu au dat curs solicitărilor şi doleanţelor angajaţilor din primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării, dovedind, încă o dată, dacă mai era cazul, lipsa de interes pentru rezolvarea problemelor grave în ceea ce priveşte salarizarea şi drepturile angajaţilor care îşi desfăşoara activitatea în administraţia publică locală”, au declarat reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

Greva se va desfăşura în luna aprilie 2015, la o dată ce va fi stabilită de către Biroul executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, după ce  va fi încheiată procedura pentru strângerea de semnături din prima săptămână a lunii aprilie 2015 privind acordul tuturor salariaţilor pentru participarea la această acţiune de protest.


Care sunt revendicările angajaţilor din primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora pe întreg teritoriul ţării:

1. Reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii.

2. Creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.


Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a declanşat în luna ianuarie 2015 conflictul colectiv de muncă, a înştiinţat Guvernul României despre acest lucru iar în luna februarie 2015 a organizat prima formă de protest care a presupus întreruperea programului de lucru, timp de o jumătate de oră, în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării.

„Facem pe această cale apel către toate organizaţiile sindicale din administraţia publică locală din România să se alăture organizaţiei noastre şi acţiunilor de protest la care participă colegii lor reprezentanţi de către FNSA - cea mai mare federaţie din administraţia publică locală din România”, au precizat reprezentanţii FNSA.