monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Patronul Petrolul Ploieşti, Daniel Capră, audiat la DNA

Daniel Capră. Foto: Captura video

Omul de afaceri Daniel Capră, patronul echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, se află vineri dimineața, 13 martie, la sediul DNA Ploieşti pentru a fi audiat în dosarul fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, pe care l-a denunţat pentru luare de mită.

Finanţatorul clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Daniel Capră, aflat în arest preventiv într-un dosar în care a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, a fost adus, vineri, la sediul DNA Ploieşti. La intrarea în sediul DNA, Capră le-a spus jurnaliştilor că este pregătit pentru confruntare cu Bădescu şi că fostul edil a primit bani de la el, relatează Mediafax.

Surse judiciare au declarat că la DNA Ploieşti urmează să fie adus şi fostul primar al Ploieştiului.


Patronul echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Daniel Capră, este denunţător în dosarul de corupţie al fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, iar fratele lui Capră, Nicolae, şi concubina acestuia sunt martori, declara, în 4 martie, avocatul lui Bădescu, Tănase Plăiaşu.