monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Recviem de Mozart, sub bagheta lui Federico Bardazzi, pe scena Auditorium Maximum

Publicul clujean este invitat joi, 19 martie, ora 19:00, în sala Auditorium Maximum a Universităţii Babes-Bolyai, pentru a asculta o nouă variantă a Recviemului de Mozart, KV 626, realizată de Federico Bardazzi, care se va afla, de altfel şi la pupitrul dirijoral.

Lucrarea va fi interpretată de Ansamblul „San Felice” din Florenţa, de Orchestra „Antonin Ciolan” a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” (pregătirea muzicală – conf. univ. dr. Ciprian Para) şi de Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” (pregătit de dirijorul, prof. univ. dr. Cornel Groza). Concertul se desfăşoară în cadrul proiectului VETMUSIC PRO şi este sprijinit de Agenţia Naţională Italiană a Uniunii Europene.

Din distribuţia concertului fac parte tineri premiaţi multiplu, ce au demonstrat o afirmare artistică dinamică și prestigioasă, absolvenţi ai Conservatorului „Luigi Cherubini” din Florenţa: soprana Adriana Gheorghişor, mezzosoprana Ramona Gabriela Peter, tenorul Sangtaek Oh (Coreea de Sud) şi baritonul Matteo Loi (Italia). Aceştia au mai colaborat cu ansamblul „San Felice”, o entitate artistică vocal – instrumentală de succes, al cărei repertoriu cuprinde lucrări de la muzica medievală la cea contemporană şi care se bucură tot mai mult de recunoaşterea lumii muzicale.


Ansamblul este coordonat de dirijorul Federico Bardazzi, artist complex, profesor de muzică de cameră şi muzică barocă la Conservatorul „Giacomo Puccini” din La Spezia. Afinităţile sale pentru muzica barocă şi pentru repertoriul de operă se relevă şi în calitate de artist violoncelist şi interpret la diverse instrumente de epocă. 

Concert-maestru va fi violonistul bine-cunoscut clujenilor, Petru Ladislao Horváth, oaspete frecvent şi apreciat al scenei Filarmonicii de Stat „Transilvania”.