monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Traian Băsescu, la Parchetul ICCJ, pentru a fi audiat în dosarul în care Gabriela Firea în acuză de şantaj

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu

Traian Băsescu a venit, miercuri, la PICCJ, pentru a fi audiat, ca suspect, în dosarul care Gabriela Firea îl acuză de şantaj.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a intrat, în jurul orei 11.00, în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără să facă declaraţii.

Avocatul senatorului PSD Gabriela Firea, Lucian Bolcaş, va asista la audierea fostului şef al statului.


Potrivit Mediafax, mai multe persoane care l-au aşteptat pe fostul preşedinte în faţa sediului PICCJ au început să huiduie în momentul în care l-au văzut pe Traian Băsescu. Protestatarii au scandat "Băsescu, la puşcărie", "Douăzeci de ani de puşcărie, după zece ani de domnie", "Zece ani ai stat în deal, acum te duci la canal", "Domnule Niţu, puneţi-i cătuşele". Aceştia au pancarte pe care scrie "PMP -  Partidul Moştenitorilor Penali", "Cloşca Mafiei, la puşcărie", De Băsescu ne-am sătura, dă înapoi ce-ai furat", precum şi caricaruri cu Traian Băsescu îmbrăcat în deţinut, lângă care sunt mesajele: "Am cărat şpaga cu roaba, acum e nasoală treaba", "Vestimentaţia: Casa de modă Jilava"

În faţa protestatarilor este un cordon de jandarmi, printre aceştia fiind şi negociatori.


Traian Băsescu declara, luni, că se va prezenta miercuri la Parchet, pentru a fi audiat în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de şantaj, el menţionând că a primit o scrisoare prin care a aflat că este suspect.

"Doamna Firulescu (Gabriela Firea, n.r.) a făcut o plângere la Curtea Constituţională pentru declaraţiile mele şi, din câte ştiu, Curtea Constituţională i-a explicat că preşedintele este liber să facă orice declaraţie politică în timpul mandatului şi are aceeaşi libertate ca şi parlamentarii", a mai spus atunci Traian Băsescu.


Fostul preşedinte a mai spus că Gabriela Firea "tot împrumuta aşa an de an şi nu plătea înapoi 400.000 de euro şi vreun milion opt sute de mii de dolari de la Crescent şi îi transfera într-o companie care era în grupul domnului Voiculescu. "Dacă Firica îşi aduce aminte de chestia asta ar fi bine să se spovedească public", preciza Băsescu.

Anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate.