monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sfârşit de martie cu temperaturi de vară: Terasele din centru, arhipline - FOTO

Toate terasele din centru au fost arhipline joi, încă de la primele ore ale zilei.

Sfârşit de martie, cu temperaturi de vară : Clujenii au umplut terasele - FOTO

Clujenii au profitat de temperaturile deosebit de ridicate pentru această perioadă şi au ieşit din casă. Mulţi dintre ei au preferat să îşi petreacă timpul liber la un suc, la o cafea sau la o bere la terasele de pe bulevardul Eroilor şi din celelalte zone centrale.

Meteorologii ne avertizează însă că vremea se va răci în majoritatea zonelor ţării şi va ploua. Vremea se va răci, mai ales în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, unde valorile termice vor deveni apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, la începutul intervalului în sudul şi sud-estul ţării, apoi şi în celelalte regiuni.


Potrivit Mediafax, la munte, la altitudini de peste 1800 m, precipitaţiile vor fi, trecător, şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Pe arii restrânse în jumătatea de sud a ţării, mai ales la deal şi munte, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi izolat în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în Moldova şi estul Transilvaniei şi 21 de grade în nord-vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între 1 şi 9 grade.