monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Jandarmeria Română împlinește 165 de ani. Cum va fi sărbătorită ”Ziua Jandarmerie” la Cluj

Vineri, 3 aprilie 2015, se împlinesc 165 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Cu această ocazie jandarmeria clujeană va organiza, începând cu ora 11.00, mai multe manifestări la care sunt invitați să participe și clujenii.

Programul pregătit cu această ocazie va cuprinde printre altele:

- oficierea unui ceremonial militar;


- oficierea unui ceremonial religios;

- prezentarea unor exerciţii  demonstrative;


- prezentarea materialelor de intervenţie ale Jandarmeriei, a armamentului şi a altor echipamente şi materiale folosite pe timpul executării misiunilor precum şi a autovehiculelor de intervenţie.

Arma jandarmeriei a fost întemeiată de Domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, prin semnarea „Legiuirii Pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi” la 3 aprilie 1850, moment care marchează naşterea Jandarmeriei Române.


De asemenea, vă reaminitm faptul că Jandarmeria clujeană susţine programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” care se desfăşoară în această perioadă în instituţiile de învăţământ din România. ”Considerăm că este un bun prilej pentru a-i familiariza pe elevi cu rolul şi principalele atribuţii ale Jandarmeriei şi, totodată, pentru a-i învăţa ce trebuie să facă pentru a nu deveni victime ale diverselor fapte antisociale”, transmit reprezentanții Jandarmeriei clujene.