Actualitate
Turda: Show al trupei japoneze Yamanote Jijosha
După ce săptămâna trecută a dat o reprezentaţie la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, trupa de teatru japonez Yamanote Jijosha este prezentă astăzi la Turda.
Actorii vor prezenta în această seară, de la ora 19, o piesă clasică japoneză: “Keisei Hangonko”. Astfel, publicul turdean va avea ocazia să guste pe viu cultura japoneză, dincolo de povestea piesei “Keisei Hangonko”, în care e transpusă dragostea dintre o prostituată şi un pictor, care nu se poate transforma într-o căsătorie oficială din cauza regulilor vremii, iar moartea prostituatei nu face decât să translateze iubirea celor doi într-un alt plan al interacţiunii umane, respectiv între pictorul aflat în camera plină da tămâie şi stafia prostituatei.
Yamanote Jijosha este o companie de teatru reprezentativă din Japonia. În 1984, regizorul Masahiro Yasuda a fondat această companie împreună cu studenţii universităţii Waseda din Tokyo. Compania a repetat mai multe experimente teatrale inedite şi a dezvoltat „Metoda Yamanote”, o metodă de instruire sistematică a actorilor, precum şi stilul de joc unic „Yojo-han”. În spectacolul din anul acesta se va folosi stilul de joc propriu „patru tatami şi jumatate”.
În ultimii ani, compania a avut turnee numeroase nu numai în Asia, ci şi în Europa. În stilul Yojo-han, corpul actorilor nu stă drept niciodată, iar mişcarea este încetinită, menţinându-se o poziţie instabilă. Replicile sunt corelate cu mişcarea şi eliberate când actorii se opresc grupaţi în formaţie estetică. Regulile de mişcare cu proprietăţi simple şi antrenarea vocală creează posibilitatea de a exprimă existenţa umană complexă şi grea.
După reprezentaţia de la Turda, trupa japoneză îşi va încheia turneul la Bucureşti - Teatrul Odeon.