Actualitate
DNA deschide un nou dosar pe numele Elenei Udrea, pentru spălare de bani
Procurorii DNA au dispus deschiderea unui nou dosar pe numele Elenei Udrea, pentru spălare de bani şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, acesta fiind disjuns din dosarul "Gala Bute".
Disjungerea cauzei a fost anunţată marţi, când Udrea a fost trimisă în judecată în dosarul "Gala Bute".
Fostul ministru Elena Udrea, aflată în arest din 25 februarie, a fost trimisă în judecată, marţi, de procurorii anticorupţie, în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de mai multe infracţiuni de corupţie comise în perioada 2010 - 2012, privind administrarea fondurilor publice de către Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Astfel, Elena Udrea este acuzată de trei infracţiuni de luare de mită, precum şi de abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, arată DNA într-un comunicat de presă transmis marţi.
De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi omul de afaceri Tudor Breazu, ambii aflându-se în arest preventiv, ca şi Elena Udrea.
Tudor Breazu este acuzat de complicitate la luare de mită, în timp ce Rudel Obreja este acuzat de complicitate la luare de mită, evaziune fiscală (două infracţiuni) şi spălare de bani.
Procurorii DNA i-au trimis în judecată, în arest la domiciliu, pe fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu, pentru trei infracţiuni de complicitate la dare de mită, şi pe fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, pentru luare de mită.
În acest dosar, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, actual senator, pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, acuzată de luare de mită, şi administratorul SC Consmin SA Dragoş Botoroagă, acuzat de dare de mită. Cei trei sunt cercetaţi sub control judiciar.