Actualitate
Cât mai durează până când CJ Cluj cumpără terenul pe care se va realiza Centrul de Deşeuri
Mihai Seplecan atrage atenţia asupra faptului că a trecut o lună de când consilierii județeni au decis să mandateze executivul CJ Cluj să negocieze cu administrația comunei Feleacu pentru achiziționarea terenului de 60 de hectare pe care ar urma să se realizeze Centrul de Deşeuri şi încă nu se ştie în ce stadiu sunt negocierile.
„Pe acest teren urmează să se deschidă, până la finalizarea Centrului de Deşeuri, o rampă temporară de gunoi, ca urmare a faptului că rampa de la Pata Rât trebuie să fie închisă. Reamintesc faptul că numai pentru obținerea autorizației de mediu sunt necesare minimum 2 luni, luni în care rampa de depozitare a deșeurilor își poate atinge limita de stocare și poate fi închisă. Atrag atenția asupra faptului că trece timpul - și nu în folosul clujenilor, având experiența indolenței cu care tratează urgențele județului decidenții CJ Cluj”, a declarat Seplecan.
Consilierul judeţean mai spune că “insistă pentru a fi informat de îndată cu privire la calendarul negocierilor și stadiul atins de acestea mai ales având experiența refuzului decidenților CJ Cluj de a pune în practică, de curând, a unei decizii a consilierilor județeni adoptată cu majoritate în ședință publică”.
„Este vorba despre proiectul de transport intermodal care a fost făcut praf prin diverse tertipuri, pe ultima fracțiune de secundă a celor doi ani de când era pus în discuție. Adică timp de doi ani decidenții CJ Cluj nu au avut nimic de zis despre bănuieli de tentativă de fraudare a fondurilor europene și despre neregulile care ar exista la acest proiect, dar s-au găsit să se acopere cu declarații și denunțuri penale numai după ce au primit mandat expres din partea consilierilor județeni. După doi ani, exact în ultima zi de depunere a proiectului au avut bunăvoința să-și urnească simandicoasele persoane la București și să se intereseze cu privire la conformitatea acestui proiect. Subliniez: după doi ani, exact în ultima zi și numai după ce, ca să mă exprim plastic: li s-a ordonat să-și facă datoria”, conchide Seplecan.