monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cod galben de vijelii în 20 de judeţe, inclusiv Cluj

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis azi o atenţionare meteorologică de tip cod galben, pentru jumătatea e vest a teritoriului României, valabilă până mâine la ora 12, fenomenele vizate fiind ploi cu caracter torenţial, intensificări ale vântului şi grindină. În intervalul menţionat, în jumătatea de vest a ţării, respectiv în 20 de judeţe, între care şi judeţul Cluj, se vor produce averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat vor fi căderi de grindină.

Temporar, aceste fenomene pot deveni periculoase pentru anumite activităţi, existând riscul de creşteri de debite şi niveluri ale apelor. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri pe metrul pătrat şi izolat 50 de litri pe metrul pătrat. Pe parcursul zilei de astăzi avertizarea va fi actualizată şi va include regiunile nordice, estice şi centrale. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor urmări evoluţia fenomenelor meteo la nivelul localităţilor, pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor eventuale situaţii de urgenţă. De asemenea, va fi monitorizată continuitatea în furnizarea utilităţilor către populaţie, şi va fi instituit serviciul de permanenţă. M.O.