monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Seplecan îl atacă pe Ponta: Fură cu voie de la procurori

Consilierul judeţean Mihai Seplecan susţine că premierul Victor Ponta încearcă să păcălească alegerile anticipate parțiale pentru funcția de președinte interimar al Consiliului Județean Cluj.

Consilierul judeţean aminteşte că a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva lui Victor Ponta pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, după ce împotriva lui Victor Ponta s-a deschis și o acțiune în contencios administrativ pentru încălcarea Legii administrației publice, acțiune care a fost câştigată recent în primă instanță.

“Numai că procurorii din subordinea Procurorului General Tiberiu Nițu consideră că hotărârile lor le bat pe cele ale judecătorilor. Așa că suntem în situația în care instanța de contencios administrativ ne-a dat câștig de cauză la plângerea prin care am chemat în judecată Guvernul României pentru a-l obliga să respecte legile României, iar procurorul a hotărât, la data de 6 aprilie, clasarea cauzei în dosarul privind plângerea penală. Adică trei zile mai târziu după ce un judecător a hotărât să-l oblige pe Victor Ponta să respecte legile României, un procuror vine și-i zice: «lasă, că merge și așa»”, spune Seplecan.


Seplecan e decis să-i facă plângere penală procurorului general al României.

“Toate acestea sunt motive rezonabile pentru a contesta ordonanța procurorului de caz Dragoș Cojocariu, precum și studierea posibilității de a depune denunț penal și împotriva procurorului General al României în cazul în care se persistă pentru a nu se pune legea în drepturi. Un procuror nu are drept să judece, cu atât mai mult să înfrângă decizia unui judecător”, afirmă Mihai Seplecan.


Articol scris de Paula Rechişan, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I